29
05 2017
617

Control comun la frontiera moldo-ucraineană

Hotărârea pentru aprobarea Acordului ce prevede dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de cooperare între autorităţile cu atribuţii la frontieră ale Republicii Moldova şi Ucrainei în domeniul gestionării integrate a frontierei comune a fost publicată în Monitorul Oficial, nr.162-170 din 26 mai curent.
Detalii
18
05 2017
1004

Pavel Filip: Am primit informații din care rezultă că autorităţile exercită presiuni asupra întreprinzătorilor

Premierului Pavel Filip, în debutul ședinței Guvernului, i-a fost adusă o sticlă de whiskey care i-a fost pusă demonstrativ pe masa sa. Ulterior, prim-ministrul a explicat acest gest prin atenționarea instituțiilor de stat cu privire la fenomenul realizării alcoolului provenit din contrabandă prin intermediul site-urilor specializate.
Detalii
14
12 2016
463

În 11 luni încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat au crescut cu circa 1,4 mld. lei

Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a prezidat ședința de bilanț pentru primele 11 luni de activitate, în cadrul căreia a fost prezentată o analiză amplă a indicatorilor de bază ai organului vamal. Analiza efectuată include informații privind structura veniturilor per sistem, dar și pentru fiecare birou vamal în parte, categoriile de mărfuri cu cea mai mare pondere a taxelor încasate, evoluția majorării valorii în vamă, valoarea veniturilor percepute de la persoane fizice etc. Totodată, raportul analitic mai conține și date statistice cu privire la activitatea antifraudă, cauzele instrumentate, suma amenzilor aplicate și valoarea mărfurilor reținute.
Detalii
12
11 2015
635

Percheziţii de amploare în cadrul unui dosar de contrabandă

Poliţiştii şi procurorii au descins la domiciliile, depozite, punctele comerciale, oficiile şi automobilele figuranţilor unei grupări criminale, efectuând concomitent peste 30 de percheziţii în mun. Chişinău şi pe întreg teritoriul ţării, în cadrul unui dosar vizând contrabanda în proporţii deosebit de mari.
Detalii
05
11 2015
618

Dosar penal împotriva holdingului transnistrean „Sheriff”

Comitetul de anchetă din stânga Nistrului a deschis un dosar penal împotriva celui mai mare holding din regiune „Sheriff”. Compania este suspectată de contrabandă cu valută în proporții deosebit de mari, se spune într-un comunicat de presă publicat miercuri pe site-ul instituției, transmite Agora.
Detalii
28
10 2015
708

EUBAM, OLAF și Serviciului Vamal au semnat o Strategie în domeniul luptei cu contrabanda a produselor din tutun

Directorul General al Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, a avut o întrevedere cu Giovanni Kessler, Director General al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF). În cadrul întrevederii, la care au participat și reprezentanții EUBAM, au fost discutate şi aspecte de colaborare în conformitate cu Aranjamentul de cooperare administrativă între Serviciul Vamal și OLAF, semnat la Chișinău la 15 mai 2013, precum și prioritățile de intensificare a mecanismelor de interacțiune operativă în domeniul de aplicare a legii.
Detalii
18
11 2013
801

Încă un lot de ţigări de CONTRABANDĂ din Moldova, reţinut la frontiera cu România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti au depistat şi reţinut patru cetăţeni români care intenţionau să introducă în ţară 5.000 pachete ţigări cu timbru de acciză R. Moldova. Ţigaretele în valoare de 44.696 lei au fost reţinute în vederea confiscării.

La sfârşitul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Româneşti, au observat în apropierea râului Prut, cu ajutorul aparaturii ce funcţionează pe principiul termoviziunii, patru persoane care se deplasau către localitatea de frontieră Bădiuţi, transportând mai multe colete voluminoase, scrie bzi.ro.
Detalii