18
05 2022
173

31.2.26 Ce sancțiuni se vor aplica persoanelor fizice pentru neînregistrarea sau înregistrarea tardivă a contractului de locațiune a proprietății imobiliare la SFS, însă termenul de achitare a impozitului (25.XX.XXX) nu a survenit sau impozitul a fost achitat?

Conform prevederilor art. 901 alin. (34) din Codul fiscal, subiecţii impunerii persoane fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art. 54, precum şi altor persoane decât cele specificate la art. 90 în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietate imobiliară, achită impozit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului. Persoanele menţionate sunt obligate, în termen de 7 zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul încheiat la Serviciul Fiscal de Stat. Acest impozit se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs, în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.


Detalii

28
02 2022
371

Сontractele de locațiune înregistrate la SFS în luna ianuarie curent

Serviciul Fiscal de Stat întreprinde în permanență măsuri de conformare voluntară și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile cu privire la obligațiile stabilite de actele normative în vigoare privind înregistrarea contractelor de locațiune.

Astfel, în prima lună a anului 2022, la Serviciul Fiscal de Stat s-au înregistrat 1 787 contracte de locațiune/chirie, în creștere cu 15,29% sau cu 237 contracte înregistrate mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut.


Detalii

11
11 2021
499

Contractele de locațiune înregistrate la SFS în perioada ianuarie-octombrie

Serviciul Fiscal de Stat întreprinde în permanență măsuri de conformare voluntară și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile cu privire la obligațiile stabilite de actele normative în vigoare privind înregistrarea contractelor de locațiune.

Astfel, în perioada lunilor ianuarie – octombrie 2021, la Serviciul Fiscal de Stat s-au înregistrat 14 318 contracte de locațiune/chirie, în creștere cu 24,81% sau cu 3 552 contracte înregistrate mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2020.


Detalii

12
08 2021
350

29.2.10.7 În ce termen persoanele fizice sunt obligate să înregistreze contractul de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare?

Persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art.54, precum şi altor persoane decât cele specificate la art.90 din Codul fiscal, în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietate imobiliară, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului.

12
08 2021
570

29.2.10.6 Cine sunt subiecții ce urmează să înregistreze contractul de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare la Serviciul Fiscal de Stat?

Subiecți ai impunerii ce urmează să înregistreze contractul de locațiune la Serviciul Fiscal de Stat sunt persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art.54, precum şi altor persoane decât cele specificate la art.90 din Codul fiscal, în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietate imobiliară.

12
08 2021
256

29.2.10.8 Unde urmează persoana fizică să înregistreze contractul de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare?

Contractul de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie)a proprietății imobiliare urmează a fi înregistrat la orice subdiviziune a Serviciuilui Fiscal de Stat sau electronic prin intermediul serviciului electronic SIA “e-Cerere” modulul “Cererea de înregistrare a contractelor de dare în locaţiune a bunurilor imobiliare de către persoanele fizice”(în cazul în care contribuabilul dispune de semnătură digitală).