21
03 2019
453

14. (31.2.3) În cazul în care contribuabilul nu a informat Serviciul Fiscal de Stat despre schimbarea sediilor mai multor subdiviziuni, se va considera acesta drept un singur caz depistat în cadrul controlului?

Conform prevederilor art. 161 alin. (8) din Codul fiscal, la adoptarea deciziei despre schimbarea sediului şi/sau despre constituirea subdiviziunii, contribuabilul, în termen de 60 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate (posesie, locaţiune), informează Serviciul Fiscal de Stat despre schimbarea sediului său şi/sau prezintă informaţiile iniţiale, iar ulterior informează despre modificările cu privire la sediul subdiviziunii sale, precum şi despre sistarea temporară a activităţii subdiviziunii.
Detalii
21
03 2019
424

10. (31.2.11) Care este mărimea sancțiunii aplicate contribuabilului în situația în care în cadrul controlului fiscal acesta nu prezintă documentele ce atestă proveniența mărfii?

Conform prevederilor art. 8 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal contribuabilul este obligat, în caz de control al respectării legislației fiscale, să prezinte, la prima cerere, persoanelor cu funcții de răspundere ale organelor cu atribuții de administrare fiscală documentele de evidență, dările de seamă fiscale și alte documente și informații privind desfășurarea activității de întreprinzător, calcularea și achitarea la buget a impozitelor și taxelor și acordarea facilităților, să permită accesul, în cazul ținerii evidenței computerizate, la sistemul electronic de contabilitate.
Detalii
15
03 2019
910

Determinarea obligațiilor privind impozitul pe venit în cazul desfășurării activității pe teritoriul țării de către o entitate străină (partea a II-a)

VENITURILE ENTITĂȚII STRĂINE. Partea II

Partea I.

CF prevede, în art.70, că întregul venit al contribuabilului nerezident se împarte în venit obținut:

  1. în RM din activități de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă;
  2. peste hotarele RM din activități de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă, la determinarea venitului impozabil al nerezidenților: se va ține cont numai de venitul obținut în RM și se va permite deducerea numai a acelor cheltuieli, care vizează direct venitul menționat, supus impunerii în RM
.
Detalii
25
02 2019
927

Aspecte ale activității independente în domeniul comerțului

Activitatea independentă a persoanelor fizice rezidente care desfășoară activitate în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția mărfurilor supuse accizelor, a fost propusă drept alternativă celor ce activează în comerț în baza patentei de întreprinzător. Statisticile denotă că eforturile depuse încep să dea rezultate și numărul deținătorilor de patente este în scădere. Astfel, la situația din 31 decembrie 2017, erau înregistrate 10709 de persoane care desfășurau activitatea în baza patentei de întreprinzător, iar la 31 octombrie 2018 erau înregistrate 7984 persoane, ceea ce atestă o migrare treptată a deținătorilor de patentă spre activitatea independentă.

Astăzi propunem un articol care vine cu detalii privind procedura de înregistrare și de încetare a activității respective, de inițiere și de efectuare a controlului fiscal, drepturile și obligațiunile părților.

Detalii
25
02 2019
1103

Rezultatele controalelor fiscale efectuate în anul 2018

Pe parcursul anului 2018, SFS a efectuat 1261 de controale fiscale în baza planului de control, în urma cărora au fost calculate la buget, suplimentar, 223,9 mil. lei, dintre care au fost încasate 86,36 mil lei. Informația se regăsește în Raportul de activitate al Serviciului Fiscal de Stat pentru anul 2018, potrivit căruia nivelul de rezultativitate a controalelor fiscale este de 91,7%.

Totodată, în anul 2018, Direcțiile control fiscal operativ din cadrul SFS au efectuat 10 646 controale fiscale prin metoda de verificare operativă conform analizei riscurilor, cu aplicarea sancţiunilor în sumă de peste 31,91 mil. lei.
Detalii
23
01 2019
787

Conformarea voluntară 2019: contribuabilii mari

Tratamentele de conformare aplicate față de contribuabilii mari vor fi selectate individual, având în vedere specificul contribuabililor și al riscurilor presupuse în activitatea acestora. Pentru a susține conformarea corectă şi achitarea la timp a impozitelor și taxelor, contribuabilii mari se vor repartiza în 4 eșantioane, se spune în Programul de conformare voluntară pentru anul 2019, elaborat de Serviciul Fiscal de Stat.

Astfel, contribuabilii vor fi repartizați în eșantioane în funcție de impactul pe care îl au asupra colectării impozitelor și taxelor, riscurilor și probabilității producerii unui risc.
Detalii
22
01 2019
784

Conformarea voluntară 2019: estimarea veniturilor impozabile prin metode indirecte

Serviciul Fiscal de Stat planifică, pe parcursul anului 2019, selectarea unui eșantion de persoane fizice în vederea aplicării măsurilor de conformare voluntară. Despre aceasta se spune în Programul de conformare voluntară pentru anul 2019, aprobat de SFS.

Selectarea persoanelor respective se va realiza reieșind din volumul de informații deținute de către SFS cu referire la intrările și ieșirile de active înregistrate de persoane fizice în comparație cu veniturile legale obținute și declarate.

Menționăm că, potrivit prevederilor capitolului 111 din Codul fiscal (CF), dacă între veniturile impozabile estimate calculate în baza situației fiscale
Detalii
26
12 2018
2236

Precizarea dreptului de a efectua controlul fiscal

Serviciul Fiscal de Stat amintește tuturor contribuabililor că, prin Legea nr. 243 din 8 noiembrie 2018, au fost operate modificări în Legea 180/2018 cu privire la declararea voluntară și stimularea fiscală.

Aceasta a fost completată cu prevederi noi. Astfel, anterior era stabilit că organele cu atribuții de administrare fiscală nu vor efectua controale asupra corectitudinii calculului, declarării şi achitării impozitelor, taxelor și a altor plăţi aferente bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat și primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru perioadele fiscale de până la 1 ianuarie 2018, cu excepția controalelor efectuate în conformitate cu prevederile capitolului 111 din titlul V al Codului fiscal.
Detalii
19
12 2018
619

Unele aspecte ce țin de efectuarea cumpărăturii de control

Cumpărătura de control, conform art. 224 alin. (1) din Codul fiscal (CF), este o modalitate de control, exprimată în crearea artificială de către funcționarul fiscal a situației de procurare a bunurilor materiale, de efectuare a comenzii de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor fără scopul de a le achiziționa (consuma) sau de a le comercializa. Cumpărătura de control poate fi efectuată atât în monedă națională, cât și în valută străină.

Amintim că, în condițiile art. 214 alin. (1) din CF, controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislația fiscală într-o anumită perioadă sau în câteva perioade fiscale. Acesta este exercitat de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) și/sau de un alt organ cu atribuții de administrare fiscală, în limitele competenței, la fața locului și/sau la oficiul acestuia.
Detalii
19
11 2018
532

Comerțul on-line: acțiuni de conformare benevolă

În perioada septembrie-octombrie 2018, Serviciul Fiscal de Stat a continuat acţiunile de verificare ale respectării legislației fiscale de către agenții economici care practică comerțul on-line.

Ca rezultat al controalelor fiscale operative efectuate (117 la număr), au fost întocmite 117 procese verbale cu privire la contravenție. Încălcările țin de desfășurarea activității de întreprinzător fără înregistrare la organele competente, dintre care 74 de cazuri vizează perioada lunii octombrie 2018, fiind aplicate sancțiuni în sumă totală de 234 mii lei: 22 mii lei — conform prevederilor Codului fiscal și 212 mii lei – conform prevederilor Codului Contravențional.
Detalii