20
04 2018
1078

Contabilitatea activelor contingente şi a surselor atrase

În scopul desfăşurării activităţii sale Asociația de economii și împrumut (AEÎ) atrage numerar sub formă de depuneri de economii de la membrii săi, credite de la băncile comerciale şi/sau împrumuturi de la entități sau persoane fizice. În acest context conform prevederilor standardului IAS 37 „Provizioane, datorii şi active contingente” încheierea şi semnarea contractului privind atragerea mijloacelor financiare se consideră fapt economic trecut care necesită înregistrare în conturile extrabilanţiere ale activului (creanţei) contingent.
Detalii
25
08 2016
656

Particularităţi ale procesului de identificare a conturilor clienţilor – cetăţeni americani în Republica Moldova în contextul prevederilor FATCA

(continuare a articolului ,,Progrese şi aspecte ale procesului de implementare a prevederilor FATCA în Republica Moldova”)

Conform prevederilor Acordului de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru facilitarea implementării prevederilor Actului privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine (FATCA), semnat la data de 26 noiembrie 2014 şi ratificat prin Legea nr.234 din 10 decembrie 2015 (în continuare – Acord FATCA), instituţiile financiare din Republica Moldova ce activează în domeniul financiar bancar/ nebancar şi cad sub incidenţa prevederilor FATCA (instituţii financiare raportoare din Republica Moldova) sunt obligate să identifice conturile clienţilor – cetăţeni/ rezidenţi ai SUA în vederea asigurării raportării ulterioare a informaţiilor de rigoare autorităţilor fiscale americane.
Detalii
04
08 2016
484

Conturile MoldATSA au fost deblocate

Mijloacele financiare acumulate de Întreprinderea de Stat MoldATSA la Eurocontrol au fost deblocate.

Asta după ce instanța de judecată din Belgia a luat o decizie în acest sens, în urma eforturilor depuse de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, dar și conducerea Consiliului de Administrație al întreprinderii.
Detalii
15
07 2016
442

Noi reglementări privind utilizarea unităților de cazare

Vor fi interzise oricare plăți în avans, precum și acordarea de garanții, rezervarea de bani prin intermediul conturilor, recunoașterea explicită a datoriilor, precum și alte plăți efectuate de consumator înainte de sfârșitul termenului de revocare al contractului de utilizare al produselor de vacanță. Un proiect ce conține această prevedere, precum și alte prevederi a fost votat astăzi de parlament în prima lectură.
Detalii
30
05 2016
535

O bancă va plăti amendă de peste trei milioane de euro

ABLV — una dintre cele mai mari bănci din Letonia va plăti o amendă de peste trei milioane de euro, pentru că a permis unor firme offshore să folosească ilegal conturile de la bancă pentru a acorda credite unor companii și persoane fizice din Moldova. Banii au fost folosiți pentru preluarea băncilor moldovenești Unibank și Banca Socială, care au contribuit la dispariţia „miliardului” din sectorul bancar.
Detalii
30
05 2016
1295

Declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente

Principiile generale de reglementare valutară în Republica Moldova, drepturile şi obligaţiile persoanelor la importul şi exportul valorilor valutare, inclusiv numerarului în valută străină şi în monedă naţională, sunt stabilite în Legea privind reglementarea valutară nr. 62-XVI din 21 martie 2008.

În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea menționată, se permite persoanelor juridice rezidente să primească
Detalii
08
02 2016
493

Grecia : firmele emigrează în Bulgaria

Aproximativ 6.000 de firme greceşti au emigrat în Bulgaria doar în ultimii doi ani, iar în aceeaşi perioadă grecii şi-au deschis aproape 60.000 de conturi fiscale sau bancare în ţara vecină.
Detalii
10
12 2015
634

Moldova, obligată să raporteze Statelor Unite informații cu privire la conturile cetățenilor SUA

Instituțiile financiare din Republica Moldova vor fi obligate să raporteze Serviciului Fiscal al SUA informații cu privire la conturile deținute de către cetățenii americani în țara noastră. Prevederea se conține într-un acord încheiat între Guvernul Republicii Moldova și cel al SUA, care a fost ratificat astăzi de către Parlament, notează Noi.md.
Detalii
04
12 2015
1005

Ministerul Finanţelor a transferat toate conturile de trezorerie din Banca de Economii la Moldova-Agroindbank

Declaraţia a fost făcută de către ministrul în exerciţiu al Finanţelor, Anatol Arapu, în cadrul audierilor privind investigaţia furtului secolului din Banca de Economii. El a prezentat informaţii privind acţiunile Ministerului Finanţelor după instituirea administrării speciale în băncile cu probleme şi acordarea lor a unui credit de urgenţă, garantate de stat.
Detalii