30
05 2019
1014

Prima Casă – 4. Condițiile programului

Salariații din sectorul privat vor putea beneficia de compensarea parțială (de până la 50% a creditului ipotecar) pentru programul Prima Casă. Condiția este ca prețul locuinței să nu depășească 600 mii lei, iar vârsta beneficiarului – 45 de ani.
În cadrul ședinței Guvernului din 29 mai curent a fost aprobat Regulamentul privind modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor pentru salariații angajați în sectorul privat participanți în cadrul Programului de stat „Prima casă”.

Potrivit ministrului Finanțelor, Ion Chicu, este vorba despre o extindere a programului, în cadrul căruia deja au fost acordate 2300 credite.
Detalii
07
09 2017
2194

Veaceslav Ioniţă: În acest an vor fi date în exploatare circa 8000 apartamente noi

În anul 2017 asistăm la o recuperare a industriei construcțiilor după criza din anul precedent. În primele două trimestre se observă o creştere fără precedent a dării în exploatare a apartamentelor și, cel mai probabil, în acest an putem ajunge la cifra de 8000 de apartamente — cel mai mare nivel de la independența Republicii Moldova.

Este opinia exprimată în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic” de către economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.
Detalii
16
12 2016
749

Locuinţele pentru familiile tinere şi diminuarea fenomenului salariilor în plic, în atenţia Premierului

La iniţiativa Prim-ministrului Pavel Filip, a fost analizată o primă formă a conceptului de sprijin pentru tinerele familii, care doresc să-și procure o locuință cu ajutorul unui credit. Viziunea proiectului, elaborată în cadrul consultărilor pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, cu participarea reprezentanţilor Ministerului Economiei şi ai Ministerului Finanţelor a fost prezentată în cadrul unei şedinţe de lucru prezidată de Premier.
Detalii