19
03 2019
235

IPC, în creștere cu 0,4%

Indicele preţurilor de consum (IPC) în luna februarie 2019 faţă de ianuarie 2019 a constituit 100,4%, iar faţă de ianuarie 2018 — 100,2%. Informația cu privire la IPC a fost publicată în Monitorul Oficial din 15 martie curent.

Astfel, creşterea preţurilor medii de consum cu 0,4% a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 0,8%, la mărfurile nealimentare – cu 0,1% şi de majorarea tarifelor pentru serviciile prestate populaţiei cu 0,2%.
Detalii
22
05 2018
1208

Indicii preţurilor de consum în aprilie 2018

În luna aprilie 2018 preţurile producătorului în industrie comparativ cu cele din martie curent s-au diminuat cu 0,1%.Informația cu privire la Indicii prețurilor de consum (IPC) în luna aprilie 2018 a fost publicată de Biroul Naţional de Statistică în Monitorul Oficial din 18 mai curent.

Prețurile din aprilie 2018 comparativ cu aprilie 2017 s-au majorat cu 1,0%, iar faţă de decembrie 2017 s-au redus cu 0,3%.
Detalii
27
10 2017
655

BNM diminuează rata de bază

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 25 octombrie 2017, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărâre:

1. Se diminuează rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 0.5 puncte procentuale, de la 7.5% până la 7.0% anual.
Detalii
15
08 2017
401

10. (9.9) Care sunt consecinţele pentru cetăţenii care au obligaţiunea de a depune declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti, dar nu şi-au onorat-o?

În cazul în care persoanele care au avut obligaţia de a depune Declaraţia cu privire la mijloacele băneşti la situația din 01.01.2012, dar nu și-au onorat-o, ei vor beneficia de dreptul de a diminua venitul impozabil estimat doar cu suma de 500 mii lei, adică vor fi puşi în condiţii similare cu persoanele care nu au această obligaţie. Suma mai mare de 500 mii lei se va considera ca fiind obţinută în perioada de după 01.01.2012