15
10 2018
297

Emisiunea VMS a majorat datoria de stat internă

Ministerul Finanţelor a publicat Informaţia privind datoria de stat internă în anul 2018, conform căreia de la începutul anului curent aceasta s-a majorat cu 568,0 mil. lei şi a atins la situaţia din 30 septembrie 2018 volumul de circa 23,15 mld. lei. Creşterea s-a produs din contul majorării emisiunii VMS pe piaţa primară.

Astfel, la sfârșitul lunii septembrie 2018, datoria pe valori mobiliare de stat emise pe piața primară s-a majorat până la peste 7,79 mld. lei, cu 560 mil. lei mai mult decât la sfârșitul lunii decembrie 2017. Ponderea lor reprezintă 33,7% din totalul datoriei interne.
Detalii
29
08 2018
377

O nouă abordare în supravegherea pieței financiare nebancare

Se planifică trecerea de la supravegherea bazată pe conformitate la supravegherea bazată pe prevenirea și gestiunea riscurilor. Obiectivul este prevăzut în Strategia de dezvoltare a pieței financiare nebancare pe anii 2018-2022, publicată în Monitorul Oficial din 24 august curent.
Detalii
12
04 2016
2939

Discutarea proiectului de Regulament privind aprobarea modului de repartizarea a mijloacelor fondului de subvenționare a producătorilor agricoli pentru anul 2016

În data de 11 aprilie curent, directorul adjunct al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Galina Petrachi, șeful Direcției producție și reglementări de calitate a produselor vegetale din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Mihai Suvac și directorul adjunct al asociației de producători ”Agroinform” Iurie Hurmuzachi, au fost invitați în cadrul emisiunii „Ia Atitudine” la postul Agro TV Moldova.
Detalii