24
06 2019
606

Capitalul familial va fi destinat copilului și nu familiei

În țara noastră ar putea fi instituită o nouă prestație socială – capitalul familial, de care vor beneficia copiii persoanelor asigurate și neasigurate care domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova. Proiectul de lege privind capitalul familial este înregistrat în Parlament.

Astfel, familia va putea utiliza mijloacele financiare ale capitalului familial odată cu împlinirea vârstei de 3 ani a copilului, iar până atunci acestea vor fi depozitate pe un cont special administrat de Casa Națională de Asigurări Sociale. Pentru utilizarea prestației se va depune o cerere la autoritatea responsabilă în a cărei rază teritorială își are domiciliul beneficiarul, în termen de un an de la nașterea copilului.
Detalii
01
11 2017
1680

Familiile cu trei copii vor putea privatiza locuințele de stat gratuit

Parlamentul a votat în şedinţa de săptămâna trecută, în prima lectură, un proiect de lege prin care se va acorda familiilor cu trei și mai mulți copii dreptul de a privatiza locuințele de stat cu titlu gratuit. Potrivit legii în vigoare, acest drept îl au familiile cu cinci și mai mulți copii.
Detalii
07
07 2017
591

Locuinţe pentru poliţiştii de frontieră, cu ajutorul parteneriatului public-privat

Guvernul a susţinut o hotărâre cu privire la aprobarea obiectivelor proiectului de parteneriat public-privat pentru construcţia unui complex locativ şi a obiectelor de menire socială.

Documentul conţine cerinţele generale privind selectarea partenerului privat, precum şi a condiţiilor parteneriatului public-privat pentru construcţia unui complex locativ, în vederea sigurării cu locuinţe de serviciu a colaboratorilor Departamentului Poliţiei de Frontieră, pe un teren cu suprafaţa de 0,3984 ha, situat pe strada Grenoble din capitală.
Detalii