05
07 2019
117

Venitul mediu din activitatea agricolă a micilor producători în anul 2018

Veniturile obținute din activitatea agricolă de către micii producători în anul 2018 constituie, în medie, 5565 lei per gospodărie și 14 425 lei la 1 ha, potrivit datelor Biroului Național de Statistică cu referire la activitatea agricolă a micilor producători agricoli în anul 2018. Datele se referă la gospodăriile care dispun numai de loturi pe lângă casă.

Totodată, costul materialelor și serviciilor procurate a fost, în medie, de 3381 lei pe o gospodărie, iar la 1 ha – de 8764 lei. În cazul gospodăriilor care dispun de loturi pe lângă casă și terenuri de fermier, veniturile obținute pe o gospodărie constituie 11 185 lei, iar la 1 ha – 9940 lei. Costul materialelor și serviciilor procurate în acest caz a fost de 5470 lei, iar la 1 ha – de 4861 lei.
Detalii
05
11 2018
181

16. (6.3.6.4) În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018
Detalii
05
11 2018
202

13. (6.6.7.4) În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018
Detalii
27
09 2017
495

Japonia, interesată de dezvoltarea agriculturii conservative în Moldova

Republica Moldova va beneficia de un grant de circa $4,8 mil. din partea Japoniei. Banii vor utilizați în domeniul agricol.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri a Ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Bîtca cu Excelența Sa, Masanobu Yoshii, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei la Chișinău, în cadrul căreia s-a discutat despre proiectul de dezvoltare al agriculturii conservative în Republica Moldova, inclus în programul de granturi „Programul de Dezvoltare Socială și Economică”.
Detalii
30
06 2017
405

AOAMP şi FNFM vor dezvolta proiecte comune

Alexei Repede, Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni (AOAMP) şi Valeriu Cosarciuc, Preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova (FNFM), au semnat Acordul de Colaborare dintre cele două organizaţii.

Semnarea acordului a pornit de la necesitatea de a susţine şi a dezvolta sectorul agricol din Republica Moldova, precum şi în vederea extinderii şi dezvoltării relaţiilor de colaborare între AOAMP şi FNFM. Totodată, este nevoie de a crea condiţii favorabile pentru dezvoltarea agriculturii competitive în ţară.
Detalii
06
03 2017
1185

Legea privind principiile subvenționării în agricultură și dezvoltare rurală: predictibilitate și eficiență

Legea cu privire la principiile subvenționării în agricultură și dezvoltare rurală, publicată în Monitorului Oficial nr.67-71 (5990-5994) din 3 martie 2017, reflectă procesul de susținere a acestor domenii din partea statului, cu un caracter durabil, bazat pe cele mai bune practici europene, precum și pe experiența si pe lecțiile învățate de la lansarea procesului de subvenționare în Moldova.
Detalii
20
10 2016
671

FAO Moldova va implementa un program de susținere a fermierilor mici și mijlocii

Reprezentanța locală a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) va oferi suport Republicii Moldova pentru elaborarea de politici de susținere a fermierilor mici și mijlocii, promovarea agriculturii durabile și inovative, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și asigurarea securității alimentare. Asistența va fi oferită în cadrul noului program ce va fi semnat anul acesta.
Detalii
19
10 2016
453

Fermierii moldoveni sunt îngrijorați de creșterea prețurilor pentru motorină

În declarația Federației naționale a fermierilor din Moldova se menționează că această majorare are loc anual, în ajunul demarării lucrărilor agricole de toamnă, de primăvară și înainte de recoltarea cerealelor, când fermierii nu au de ales și sunt nevoiți să efectueze aceste lucrări cu cheltuieli enorme pentru carburanți.
Detalii