03
05 2018
402

Unii funcționari vor avea dreptul la grevă, alții nu

Funcționarii publici de conducere de nivel superior și funcționarii publici de conducere din cadrul Parlamentului, Cancelariei de Stat și Preşedinţiei nu vor putea participa la greve.
Hotărârea Guvernului prin care au fost operate modificări în Nomenclatorul unităţilor, sectoarelor şi serviciilor, ale căror salariaţi nu pot participa la grevă, a fost publicat în Monitorul Oficial din 27 aprilie 2018.

De asemenea, documentul prevede că din organizaţiile de asigurare a ordinii publice, a ordinii de drept şi a securităţii statului, vor fi privaţi de dreptul de participare la grevă doar angajaţii de competenţele funcţionale ale cărora ţine asigurarea ordinii publice,
Detalii