23
01 2019
1050

1. (29.1.10.6) Cum se reflectă în Declarația cu privire la impozitul pe venit a persoanei juridice donația mijloacelor bănești efectuată persoanei fizice sau altor persoane decît celor menționate în art. 36 alin. (2) din Codul fiscal?

În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) din Codul fiscal, persoana care face o donație sub formă de mijloace bănești (cu excepția donațiilor făcute în scopuri filantropice și de sponsorizare indicate la art. 36 alin. (2)) se consideră drept persoană care a obținut venit în mărimea sumei mijloacelor bănești donate.
Detalii
16
01 2019
739

1. (29.1.11.14) Se include în baza de aplicare a IVAO venitul rezultat din vînzarea, de către agentul economic, a terenului, bunului imobil sau valori mobiliare în condițiile în care comercializarea lor nu constituie o activitate de bază a acestuia?

Potrivit art.17 alin.(10) al Legii contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007, cu modificările şi completările ulterioare, contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, potrivit naturii sau sursei de provenienţă a acestora.
Detalii
15
12 2018
749

Patenta, permisă încă pentru un an

Activitățile de comerț cu amănuntul în baza patentei vor fi permise până la 31 decembrie 2019. Această perioadă este necesară pentru implementarea acțiunilor în scopul stimulării și gestionării tranziției activității de comerț cu amănuntul de la patentă la activitatea independentă sau alte forme legale de antreprenoriat.

Legea pentru modificarea art.4 din Legea cu privire la patenta de întreprinzător a fost publicată în Monitorul Oficial de ieri, 14 decembrie 2018.
Detalii
27
07 2018
27370

Determinarea impozitului pe venit pentru perioada fiscală 2018

Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II din Codul fiscal va fi completată cu un nou capitol – V, ce va conține normele speciale privind determinarea impozitului pe venit pentru perioada fiscală 2018.

Astfel, pentru persoanele fizice rezidente ale RM care desfășoară activitate de întreprinzător și cele care nu desfășoară această activitate, precum și persoanele fizice cetățeni străini și apatrizi care desfășoară activitate în RM, perioada fiscală privind impozitul pe venit pentru anul 2018 se va diviza în următoarele două etape:
Detalii