23
01 2019
486

Conformarea voluntară 2019: contribuabilii mari

Tratamentele de conformare aplicate față de contribuabilii mari vor fi selectate individual, având în vedere specificul contribuabililor și al riscurilor presupuse în activitatea acestora. Pentru a susține conformarea corectă şi achitarea la timp a impozitelor și taxelor, contribuabilii mari se vor repartiza în 4 eșantioane, se spune în Programul de conformare voluntară pentru anul 2019, elaborat de Serviciul Fiscal de Stat.

Astfel, contribuabilii vor fi repartizați în eșantioane în funcție de impactul pe care îl au asupra colectării impozitelor și taxelor, riscurilor și probabilității producerii unui risc.
Detalii
10
01 2019
585

Impozitul pe venit ce rezultă din contractele de locațiune poate fi achitat on-line

Începând cu data de 3 ianuarie 2019, impozitul pe venitul obținut din transmiterea în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) a imobilului poate fi achitat prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice – Mpay.

Pentru a achita acest tip de impozit în regim on-line, contribuabilul urmează:
1. să acceseze serviciul
2. să introducă identificatorul cererii și datele solicitate în formular
3. să aleagă metoda de plată
4. să achite impozitul.
Detalii
03
12 2018
480

La baza bugetului de stat 2019 stau obiectivele bugetar-fiscale

În ultima ședință plenară în mandat deplin al Parlamentului deputații au votat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019.

Președintele comisiei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă, a precizat că proiectul a fost elaborat în baza prognozei dezvoltării economiei în anii 2019-2021 și a obiectivelor bugetar-fiscale pe anul 2019, ca rezultat al reformei fiscale, care a fost implementată începând cu 1 octombrie 2019.
Detalii
28
11 2018
605

Seminar gratuit “Impozite și taxe. Noutăți fiscale 2018 ”

Vioser te invită la a cea de a V-a ediție de Impozite și Taxe! La întâlnirea din 8 decembrie, vom discuta tematica: “Impozite și taxe. Noutăți fiscale 2018 ”.

Dorești să te implici în discuțiile referitoare la reforma fiscală 2018?
• Ai deja o experiență la acest capitol care vrei să o comunici celorlalți colegi?
• Ai întrebări la aceasta temă?

Dacă te regăsești în unul dintre acești itemi — te așteptăm cu mare drag!

Participarea la eveniment este gratuită, în baza înregistrării.
Detalii
08
06 2018
1597

Cotele taxelor şi impozitelor, mai simplu

Stimat cititor, infograficele oferite în continuare au drept scop prezentarea în cifre a taxelor şi impozitelor ce sunt achitate de către persoanele fizice şi juridice în Republica Moldova.

Pentru că formatul unei prezentări grafice nu poate cuprinde toate aspectele şi facilităţile oferite contribuabililor de Codul fiscal şi alte acte legislative, vă indemnăm să vă familiarizaţi cu acestea accesând ediţia electronica a Publicaţiei şi/sau ediţia de tipar.

Suntem convinşi că efortul nostru va fi apreciat şi va contribui la educarea unui contribuabil onest.
Detalii
02
03 2018
290

Veniturile BPN s-au majorat cu 858 mil. lei

Încasările la bugetul public naţional administrate de Serviciul Fiscal de Stat în primele două luni ale anului curent s-au majorat cu 858,3 mil. lei comparativ cu perioada similară a anului 2017 sau cu 20,1%. Astfel, cifra încasărilor constituie 5118,3 mil. lei. Comparativ cu sarcina stabilită, SFS a acumulat cu 559,1 mil. lei sau cu 12,3% mai mult.

La bugetul de stat în primele luni ale anului 2018 au fost încasate 2141,5 mil. lei, ceea ce constituie cu 383,1 mil. lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2017 sau o creștere de 21,8%.
Detalii
26
02 2018
373

Ședință de totalizare a activității Serviciului Fiscal de Stat pentru 2017 și prioritățile pentru 2018

Peste 90 de angajați ai Serviciului Fiscal de Stat de pe întreg teritoriul țării s-au întrunit într-o ședință de totalizare a activității. Conducerea Ministerului Finanțelor și cea a SFS care au audiat raportul privind rezultatele activității Serviciului Fiscal de Stat pentru 2017 și prioritățile pentru 2018.

Şedința a avut loc la finele săptămânii trecute şi a fost deschisă de discursul directorului SFS, Serghei Pușcuța, care a menționat cele mai relevante activități realizate de echipa SFS: reforma SFS, desemnarea procentuală, activitatea independentă, taxa pentru poluarea mediului, impozitul pe venit,
Detalii
28
09 2016
759

SFS cheamă cetăţenii să verifice bonului de casă eliberat de mașina de casă și de control de la unitățile de schimb valutar

Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoștința cetățenilor că pe portalul servicii.fisc.md sunt plasate aplicațiile: „Verificarea bonului de casă eliberat de mașina de casă și de control de la unitățile de schimb valutar” și „Verificarea documentului fiscal emis de terminalul cash-in”.
Detalii