04
05 2018
514

La 1000 locuitori în Moldova revin 121 pedepse aplicate

Biroul Național de Statistică a făcut publice datele privind contravenţiile constatate pentru anul 2017, dar şi sumele achitate de persoanele fizice şi juridice pentru diferite încălcări.

Astfel, conform BNS, în anul trecut au fost constatate 450,4 mii contravenţii, cu 32,9 mii mai mult comparativ cu anul 2016. Pentru majoritatea cazurilor constatate au fost aplicate pedepse 95,1%). Din numărul total al hotărârilor adoptate, 5,6 mii (1,3%) au fost transmise organelor de cercetare prealabilă (penală), dat fiind faptul că în acţiunile contravenţiilor se conţinea indiciul infracţiunii. În medie, la 1000 locuitori revin 121 pedepse aplicate. Cele mai frecvente încălcări înregistrate au fost:
Detalii
05
12 2016
510

Serviciul Vamal majorează încasările la buget

În perioada 28 noiembrie–04 decembrie 2016, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 385,5 mil. lei, ce este cu circa 5 mil. lei mai mult decât săptămâna precedentă. În perioada de referinţă au fost perfectate per total 9 556 declarații vamale, cu 586 declaraţii mai mult decît o săptămână mai devreme.
Detalii