26
05 2022
124

29.1.2.20 Care este regimul de impozitare a venitului obținut de către instituția publică?

Conform prevederilor art. 51 din Codul fiscal, sînt scutite de impozit autorităţile publice şi instituţiile publice finanţate din bugetul public naţional.
 
Astfel, dat fiind faptul că în conformitate cu prevederile art.307 alin.(1) din Codul civil, instituţia publică este persoană juridică de drept public care se constituie în baza unui act emis de autoritatea publică şi care este finanţată, integral sau parţial, de la bugetul acesteia din urmă, în cazul în care entitatea beneficiază de o astfel de finanţare, aceasta urmează a fi scutită de impozitul pe venit în condițiile art.51 din Codul fiscal.


Detalii

05
10 2021
290

Dezvoltarea Portalului guvernamental unic al serviciilor publice

Evidența serviciilor publice prestate de autoritățile publice din Republica Moldova va fi asigurată de un registru de stat ce va include toate serviciile respective prestate populației. În MO din 1 octombrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 169 din 8 septembrie 2021 cu privire la Registrul de stat al serviciilor publice, fiind aprobate:
 
  • Conceptul Sistemului informațional Registrul de stat al serviciilor publice (SI RSSP)
  • Regulamentul privind modul de ținere a Registrului

  • Detalii
30
09 2020
419

MADRM va selecta directorii instituțiilor publice în baza unui nou regulament

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va institui pentru fiecare concurs pentru ocuparea funcției de director al instituției publice în care MADRM exercită calitatea de fondator o comisie din șapte membri – cinci reprezentanți ai ministerului și doi – ai societății civile. Autoritatea a elaborat și propune pentru consultări publice (data limită – 9 octombrie) proiectul ordinului pentru aprobarea regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea concursului respectiv.
 
Documentul reglementează condițiile și principiile de organizare și desfășurare a concursului, prevede cerințele pentru candidați, modul de instituire și atribuțiile comisiei ce va determina câștigătorul.

Detalii
18
08 2020
712

(28.15.77) Apare obligația de emitere a facturii fiscale în format electronic (e–Factura) în cazul în care livrările de bunuri/ servicii impozabile cu TVA se efectuează în adresa instituției publice/bugetare în cadrul achizițiilor publice de mică valoare?

Potrivit art.117 alin. (12) din Codul fiscal, în redacția Legii pentru modificarea articolului 117 din Codul fiscal nr.102 din 18 iunie 2020, începînd cu 1 ianuarie 2021, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura). Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale.

Detalii
02
03 2020
927

Noi membri în componența Consiliului pentru SNCSP

În Monitorul Oficial din 29 februarie curent Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 30 privind modificarea și completarea Ordinului nr. 202/2015 cu privire la aprobarea Consiliului pentru Standarde Naţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (SNCSP), fiind modificată componența nominală a acestuia.

Astfel, din cadrul Consiliului pentru SNCSP fac parte:
Angela Voronin — secretar de stat, Ministerul Finanțelor, preşedinte al Consiliului
Maxim Ciobanu — şef al Direcţiei Trezoreria de Stat, Ministerul Finanțelor, vicepreşedinte al Consiliului
Detalii
13
12 2019
955

Directorii unor instituții publice vor fi numiți de fondator

Cancelaria de Stat propune spre consultare publică proiectul de modificare a unor hotărâri de Guvern, ce prevede schimbarea fondatorului pentru un șir de instituții publice, precum și modalitatea de numire a directorilor acestora.

Astfel, directorii instituţiilor publice vor fi numiți şi eliberați din funcţie de către fondator, iar directorul adjunct – de către directorul instituţiei publice, după coordonare cu fondatorul. În prezent, pentru procedura de numire a directorului sunt prevăzute diferite modalităţi (de către fondator, ca urmare a concursului organizat de către Consiliu, de Consiliu etc.).
Detalii
09
10 2019
984

Impozitarea de către organizația necomercială a achitărilor în folosul consultantului nerezident-persoană fizică

O organizație necomercială beneficiază de serviciile de consultanță prestate în RM de un cetățean din SUA. Scutirea de la impozitul pe venit prevăzută în art. 52 al CF se referă doar la veniturile înregistrate de către organizațiile necomerciale din activitatea lor sau și la situația când are loc prestarea unui serviciu de nerezident, care conform regulilor generale sunt reglementate de către art. 91 al CF?
Detalii
04
07 2019
1988

e-Factura în cazul livrărilor efectuate între instituțiile publice

Instituția publică realizează livrări scutite de TVA către alte autorități și instituții publice. Conform procedurilor, contractele cu beneficiari sunt înregistrate în cadrul achizițiilor publice. Ținând cont de normele de instituite în art. 117 din Codul fiscal, începând cu 1 iulie avem obligația ca aferent livrărilor efectuate să emitem factura fiscală electronică (e-Factura)?

Detalii