28
12 2017
1038

CNAM, obligată să publice informația despre contractul încheiat cu prestatorul

Prestatorul de servicii medicale şi CNAM vor avea obligaţia să publice pe pagina sa web oficială, în termen de 5 zile de la data încheierii contractului de acordare a asistenței medicale, informația privind numărul și data contractului încheiat cu asigurătorul, privind spectrul și tipul serviciilor medicale contractate, precum și cea referitoare la volumul și modul de virare a mijloacelor financiare pentru serviciile medicale contractate.
Detalii
29
04 2017
1769

Ziua de odihnă va fi recuperată pe 20 mai

Ziua de 8 mai se consideră zi de odihnă, iar ziua de 20 mai – zi lucrătoare.

Hotărârea Guvernului cu privire la transferul unei zile de odihnă în zi lucrătoare în luna mai 2017 aprobată în şedinţa din 26 aprilie curent, a fost publicată în Monitorul Oficial, nr. 134-143 din 28 aprilie 2017.
Detalii
14
02 2017
2628

CNAM vine cu controale

CNAM a facut public graficul controalelor planificate la instituțiile medico-sanitare private pentru trimestrul I al anului 2017.
Detalii
16
06 2016
852

Guvernul a decis reducerea numărului instituţiilor cu funcţii de control

Cabinetul de miniştri a aprobat în şedinţa de ieri unele ajustări şi modificări la cadrul normativ, în special la Legea nr. 131 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

Potrivit noilor prevederi, numărul organelor cu funcţii de control va fi redus esenţial. Astfel, din 33 de instituții de control existente în prezent, vor rămâne doar 11, precum şi 5 regulatori independenţi.
Detalii
04
04 2016
757

Modificări în structura Ministerului Economiei

Mai multe direcții din cadrul Ministerului Economiei urmează a fi reorganizate, potrivit unei hotărâri de Guvern care a fost propusă pentru dezbateri publice.

În cadrul instituției vor fi create trei subdiviziuni noi: Direcția financiară, Direcția patrimoniu și achiziții și Secția secretariat. Acestea vor înlocui actuala Direcție financiar-administrativă a Ministerului Economiei.
Detalii
22
03 2016
769

O nouă instituție publică va fi creată de Parlament

În Republica Moldova urmează a fi creată Agenția Naţională pentru Soluționarea Contestațiilor. Aceasta va fi o autoritate independentă, care va soluţiona contestaţiile formulate în cadrul procedurilor de achiziţii publice.
Detalii