03
05 2018
432

Unii funcționari vor avea dreptul la grevă, alții nu

Funcționarii publici de conducere de nivel superior și funcționarii publici de conducere din cadrul Parlamentului, Cancelariei de Stat și Preşedinţiei nu vor putea participa la greve.
Hotărârea Guvernului prin care au fost operate modificări în Nomenclatorul unităţilor, sectoarelor şi serviciilor, ale căror salariaţi nu pot participa la grevă, a fost publicat în Monitorul Oficial din 27 aprilie 2018.

De asemenea, documentul prevede că din organizaţiile de asigurare a ordinii publice, a ordinii de drept şi a securităţii statului, vor fi privaţi de dreptul de participare la grevă doar angajaţii de competenţele funcţionale ale cărora ţine asigurarea ordinii publice,
Detalii
14
02 2018
475

Deputaţii şi Preşedintele ţării nu pot declara grevă

Funcționarii publici de conducere de nivel superior și funcționarii publici de conducere din cadrul Parlamentului, Cancelariei de Stat și Preşedenţiei nu vor putea participa la greve.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare un proiect de hotarire a Guvernului cu privire la modificarea Nomenclatorului unitatilor, sectoarelor si serviciilor al caror salariati nu pot participa la greva, aprobat prin Hotarirea Guvernului nr.656 din 11 iunie 2004.
Detalii
29
12 2017
515

8. (32.1.42) Este obligat executorul judecătoresc care activează în cadrul biroului asociat al executorilor judecătorești să fie luat la evidență fiscală ca persoană ce practică activitate profesională în sectorul justiției?

În conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea privind executorii judecătorești nr. 113 din 17 iunie 2010, activitatea executorului judecătoresc se desfăşoară în cadrul unui birou, în care pot activa unul sau mai mulţi executori judecătorești asociaţi.
Detalii
27
11 2015
624

Veaceslav Zaporojan a fost propus Cabinetului de miniștri pentru a fi numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională

Membrii Comisiei pentru selectarea candidaților la funcția de judecător la Curtea Constituțională din partea Guvernului au votat unanim pentru ca Veaceslav Zaporojan să fie înaintat Cabinetului de miniștri pentru a fi numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională, a relatat agenției Moldpres Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului.
Detalii
21
10 2015
773

Ziua ușilor deschise la Judecătoria Călărași

Vineri, 23 octombrie 2015, începînd cu orele 10:00, Judecătoria Călărași organizează ”Ziua ușilor deschise”

Judecătoria Călărași adresează această invitaţie elevilor, studenţilor, reprezentanţilor societăţii civile şi tuturor celor interesaţi să cunoască şi să fie bine informaţi în legătură cu activitatea instituţiei noastre.
Detalii