17
04 2019
306

Poarta de Sud a Moldovei, deschisă pentru investiții

Opt Centre de Suport în Afaceri vor activa în regiunea de sud a țării, comunică Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Patru dintre acestea vor funcționa în cadrul consiliilor raionale din Căușeni (aici a avut loc evenimentul de lansare oficială a Centrelor, create în cadrul Proiectului european „Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru Promovarea Afacerilor și Investițiilor”), Cantemir, Basarabeasca și Taraclia. Alte patru sunt Incubatoare de afaceri, care își vor desfășura activitatea în Cahul, Leova, Cimișlia și Ștefan Vodă.

Centrele vor oferi servicii de consultanță și vor sprijini potențialii antreprenori în procesul de lansare și dezvoltare a afacerii, vor contribui la dezvoltarea echilibrată și durabilă a Regiunii de Dezvoltare Sud.
Detalii
14
02 2017
2748

Programul-pilot „Femei în Afaceri”

Peste 100 de femei din Republica Moldova au aplicat până în prezent pentru a beneficia de suport în cadrul Programului-pilot „Femei în Afaceri”.

Înregistrarea la Componenta I a programului va dura până la sfârșitul lunii martie, timp în care femeile intenționează să lanseze o afacere proprie în Republica Moldova, sau să dezvolte afacerea existentă, pot aplica la acest program.
Detalii
20
07 2016
794

Procedura lansării afacerilor în sfera comerțului, simplificată

În Moldova a fost simplificată procedura lansării afacerilor în sfera comerțului, grație implementării „ghișeului unic” și trecerii la sistemul de notificare.

Acest fapt îl prevăd amendamentele la Legea privind comerțul interior, care au fost adoptate anterior de Parlamentul Moldovei și au intrat în vigoare ieri, după publicarea în Monitorul Oficial.
Detalii
13
04 2016
1287

JCI Moldova organizează un Workshop ca tema 'Contabilitate şi gestiune financiară pentru antreprenori"

JCI Chișinău te invită la cel de al III-lea eveniment din acest an, al proeictului Business Practicum, cu tematica “Contabilitate şi gestiune financiară pentru antreprenori”.

Acest eveniment este pentru tine, dacă eşti antreprenor, sau planifici să îţi lansezi o afacere iar pentru a administra corect şi eficient un departament de contabilitate,
Detalii