13
07 2020
3459

Codul muncii: modificări votate în lectură finală

Se admite ca, în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă, să fie prevăzută posibilitatea de a compensa orele de muncă suplimentară cu ore libere, cu acordul scris al părților. În acest caz, orele libere vor fi acordate în decurs de până la 30 de zile de la prestarea muncii suplimentare.
 
În ședința Legislativului din 9 iulie 2020 au fost operate modificări în circa 20 de articole din Codului muncii (CM), fiind votate în lectură finală trei proiecte de lege în acest sens.
 

Detalii
22
05 2020
668

Accesul la „Prima Casă”, extins

Limita de vârstă pentru persoanele fizice care pot accesa Programul se va majora de la 45 ani la 50 ani. Parlamentul a adoptat ieri, 21 mai 2020, în lectură finală proiectul de lege pentru modificarea Legii privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă”. Proiectul a fost elaborat cu scopul de a extinde numărul cetățenilor care vor beneficia de credite ipotecare parțial garantate de stat și care vor primi compensații din buget în cadrul programelor de compensare demarate în cadrul Programului.

Totodată, proiectul prevede micșorarea cotei participației proprii inițiale de la 10% până la minim 5% din prețul de procurare a locuinței.
Detalii
20
12 2019
1460

Politica fiscală și vamală pentru anul 2020, adoptată în lectură finală

Proiectul de lege privind politica fiscală și vamală pentru anul 2020 a fost adoptat de Parlament în lectura a doua.

Scopul proiectului de lege este asigurarea unor condiții clare, echitabile și competitive de dezvoltare a mediului de afaceri, edificarea veniturilor proprii prin asigurarea redistribuirii corecte a veniturilor și solidaritatea socială, îmbunătățirea și simplificarea mecanismelor fiscale naționale, precum și asigurarea echității și stabilității fiscale. De asemenea, implementarea prevederilor proiectului de lege urmărește crearea unor reguli mai clare de impozitare bazate pe echitate și simplitate fiscală, asigurarea unei previzibilități a politicii și legislației fiscale și crearea unui mediu investițional atractiv, stimularea proceselor economice, precum și extinderea bazei fiscale.
Detalii
26
07 2019
425

Heat-not-burn, în rând cu țigaretele cu filtru

Din 1 ianuarie 2020, la țigaretele pentru dispozitive de încălzire a tutunului se va aplica același mod de calculare și cotă a accizelor ca la țigaretele cu filtru.

Parlamentul a votat astăzi în lectură finală proiectul de lege ce se referă la introducerea acelorași reglementări ale țigaretelor cu filtru și pentru produsele din tutun „heat-not-burn” (HTP). Art.1231 din Codul fiscal va fi completat cu alin. 21 ce va reglementa modul de calculare a accizelor la acestea.

Necesitatea elaborării proiectului reiese din lipsa reglementărilor produselor de tutun care nu arde în Legea privind controlul tutunului și a lipsei prevederilor în Codul fiscal, care să accizeze expres tutunul care nu arde, se spune în nota proiectului.
Detalii
03
12 2018
2974

Indemnizația pentru îngrijirea copilului nu va fi suspendată

Din 1 iulie 2019, plata indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului nu va fi suspendată în cazul în care părinții se angajează, își reiau activitatea sau se eliberează înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului, beneficiarul primind în același timp indemnizația și salariul.

Parlamentul a votat în lectură finală, în ședința din 30 noiembrie 2018, un proiect de lege ce are ca obiectiv concilierea vieții de familie cu cea profesională.
Detalii
03
12 2018
1182

La baza bugetului de stat 2019 stau obiectivele bugetar-fiscale

În ultima ședință plenară în mandat deplin al Parlamentului deputații au votat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019.

Președintele comisiei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă, a precizat că proiectul a fost elaborat în baza prognozei dezvoltării economiei în anii 2019-2021 și a obiectivelor bugetar-fiscale pe anul 2019, ca rezultat al reformei fiscale, care a fost implementată începând cu 1 octombrie 2019.
Detalii
03
12 2018
4500

Avizul de însoțire a mărfurilor și factura fiscală

În ședința Parlamentului din 30 noiembrie curent deputații au votat în lectură finală proiectul de lege ce prevede permisiunea de utilizare de către agenții economici a avizului de transportare a mărfurilor.

Potrivit noilor prevederi, în cazul în care, la livrarea mărfurilor, furnizorul emite avizul de însoțire pe perioada transportării acestora, eliberarea facturii fiscale se va efectua până la sfârșitul perioadei fiscale.
Detalii
30
11 2018
1286

Nomenclatura combinată a mărfurilor, modificată

Ieri deputații au aprobat în lectură finală un proiect de lege ce prevede modificarea Legii privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor.

Potrivit președintelui Comisiei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă, scopul proiectului este racordarea Nomenclaturii Combinate a Mărfurilor la versiunea nouă a codificării și descrierea mărfurilor, care a intrat în vigoare în anul 2017 și urmează a fi implementată și în Republica Moldova.
Detalii
29
11 2018
673

Peste doi ani vesela de plastic va fi interzisă

Începând cu 1 ianuarie 2021, va fi interzisă utilizarea și comercializarea veselei de plastic de unică folosință (farfurii, pahare, bețișoare), cu excepția celor biodegradabile.

Parlamentul a votat în lectură finală astăzi, 29 noiembrie 2018, un proiect de lege ce vine cu modificări la Legea cu privire la comerțul interior și la Codul contravențional (CC).

Astfel, art. 273 din CC va fi completat cu un punct ce prevede că utilizarea/ comercializarea veselei de unică folosință va fi sancționată
Detalii
23
11 2018
366

Deșeurile pentru producerea cimentului vor fi pasibile importului

Agenții economici vor putea importa nămol roșu (reziduu de bauxtină) și zgura de furnal. Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege ce prevede modificări la Legea privind deșeurile. Acestea prevăd completarea tabelului nr. 7 din Lege, ce conține lista materiei primă secundară pasibilă importului cu cele 2 poziții menționate.

Potrivit autorilor, proiectul a fost elaborat ca urmare a adresării conducerii SA „Combinatul de ciment din Râbnița” către comisia parlamentară mediu și dezvoltare regională, care s-a confruntat cu problema lipsei nămolului roșu și a zgurii de furnal pe teritoriul RM – deșeuri destinate utilizării în calitate de materie primă secundară în industria de producere a cimentului.
Detalii