18
10 2017
430

ANRCETI va controla calitatea serviciilor de telefonie mobilă

Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice şi Tehnologia Informației (ANRCETI) va comanda un studiu independent privind respectarea de către operatorii de telefonie mobilă a condițiilor de acoperire a teritoriului țării cu semnal calitativ, inclusiv în perimetrul drumurilor naționale.

O decizie în acest sens a fost luată în cadrul unei întrevederi de lucru a viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, cu conducerea agenţiei.
Detalii
18
08 2016
600

A fost elaborată balanța energetică de perspectivă pentru anul 2016

Proiectul hotărârii privind balanţa energetică de persectivă pentru anul 2016 a fost susţinut de către cabinetul de miniştri. Documentul a fost elaborat de către Ministerul Economiei, în comun cu proiectul de asistență tehnică al UE privind sistemul de statistică energetică.
Detalii
12
03 2016
558

Autoritățile de la Beijing s-au declarat interesate de realizarea unor proiecte investiționale de anvergură în R. Moldova

Relațiile comercial-economice dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză sînt foarte bune și există toate premisele pentru impulsionarea acestora, a declarat ambasadorul Chinei în țara noastră, Zhang Yinghong, în cadrul unei întrevederi de ieri cu viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei.
Detalii
28
04 2015
760

Comerțul electronic se va desfășura în baza reglementărilor UE

Armonizarea legislației naționale la aquis-ul comunitar în domeniul comerțului electronic, precum și dificultățile cu care se confruntă instituțiile de resort în acest proces au fost principalele subiecte, abordate în cadrul ședinței grupului de lucru în domeniul Serviciilor și liberei circulații a capitalului, organizate de Ministerul Economiei, la 27 aprilie curent.
Detalii
19
02 2015
1634

Noul ministru al Economiei, Stephane Christophe Bride, a fost prezentat echipei Ministerului

Stephane Christophe Bride, noul ministru al Economiei a fost, astăzi, prezentat colectivului instituției de către Prim-ministrul Chiril Gaburici. Premierul i-a urat succes dlui Stephane Christophe Bride în noua sa funcție, menţionând necesitatea colaborării, consolidării efortului pentru a face faţă tuturor provocărilor economice, dar şi a concontinua reformele începute.
Detalii