01
02 2018
1057

Proceduri trezoreriale on-line

Începând cu data de 30 ianuarie curent, autoritățile publice locale și instituțiile publice care se deservesc la trezoreriile regionale prezintă în format electronic delegațiile (împuternicirile) pentru retragerea numerarului din banca deserventă. Schimbarea are loc în contextul reformei administrației publice și a optimizării numărului de trezorerii.
Detalii
11
10 2017
312

MF a executat obligația de plată pentru 2017 privind răscumpărarea VMS emise anul trecut

Ministerul Finanțelor a transferat către Banca Națională a Moldovei suma care acoperă dobânzile și costul valorilor mobiliare de stat (VMS) cu maturitatea de un an, emise în toamna anului trecut. Transferul respectiv privește executarea unor obligații de plată care derivă din garanțiile de stat, acordate BNM pentru creditele de urgență în anii 2014 și 2015.
Detalii
11
11 2016
1286

Ministrul Finanțelor, despre reducerea personalului din sectorul bugetar: Mai există loc pentru raționalizări

Reducerile de personal, a fondului de remunerare a muncii prevăzute în programul semnat cu Fondul Monetar Internațional se referă doar la anul 2016. Această precizare a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă de către ministrul Finanțelor Octavian Armașu. Potrivit acestuia, situația pentru anul 2017 va fi alta.
Detalii
26
01 2016
875

Ministrul Finanțelor nu vrea să creadă într-un scenariu negativ

Noul Ministru al Finanțelor Octavian Armașu a menționat la emisiune” Fabrica” de la Publica TV, răspunzând la o întrebare referitoare la moștenirea, lăsată de ministrul anterior că acesta este una bună sub aspectul echipei Ministerului, fiind una foarte bună, cu care pot fi înfăptuite lucruri bune.
Detalii
22
01 2016
880

”Bugetul țării, în situație critică" - Ministrul Finanțelor

Bugetul țării se află într-o situație critică, iar pentru a face față situaţiei în următoarelor șase luni este nevoie de identificarea soluțiilor neordinare, dar și de aprobarea proiectului de buget pentru 2016. Declarația aparține ministrului de Finanțe, Octavian Armașu.
Detalii