26
06 2018
358

Plan sectorial anticorupție pentru domeniul deetatizării proprietății publice

Hotărârea cu privire la aprobarea Planului sectorial anticorupție în domeniul administrării și deetatizării proprietății publice pentru anii 2018-2020 a fost publicată în Monitorul Oficial din 22 iunie curent. Planul are ca obiectiv eficientizarea acţiunilor statului în vederea valorificării drepturilor şi calităţii de proprietar, sporirii integrităţii responsabililor prin parcurgerea unor etape distincte de implementare a unor acţiuni concrete.

Documentul se bazează pe următoarele cinci priorități:
Detalii
23
01 2018
448

Monitoringul financiar al întreprinderilor de stat

Întreprinderile de stat, municipale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public vor fi evaluate pentru a identifica riscurile bugetar-fiscale aferente activității economico-financiare. Evaluarea va fi efectuată în baza Regulamentului privind monitoringul financiar, care a fost publicat în Monitorul Oficial de vineri, 19 ianuarie 2018.
Detalii
07
09 2017
1249

Inventarierea vine peste proprietatea publică

Cabinetul de miniștri a susținut în ședința din 6 septembrie curent proiectul de lege privind delimitarea proprietății publice.

Proiectul are drept scop îmbunătățirea cadrului legislativ în aspectul delimitării proprietății publice pe domenii de competență. De asemenea, este vorba de extinderea procesului de delimitare a patrimoniului public și instituirea unui mecanism propriu de delimitare a acestuia, precum și de crearea Registrului bunurilor imobile – proprietate a statului, a menționat Ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmâc.
Detalii
31
01 2015
1057

S-au înregistrat nereguli în gestionarea patrimoniului public

Nereguli în gestionarea patrimoniului public. Mai multe entități, aflate în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor înregistrează pierderi de milioane. Aceasta este concluzia unui raport, prezentat astăzi de Curtea de Conturi, care a verificat activitatea economică a ministerului și a unor entități din subordine.
Detalii