20
10 2018
216

Fructe și legume: echivalarea cerințelor de comercalizare cu cele europene

În cadrul ședinței plenare din 18 octombrie, deputații au votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la controlul de conformitate cu cerințele de calitate pentru fructele și legumele proaspete. Documentul reglementează modul de organizare și desfășurare a controlului asupra determinării calității pentru aceste produse.

Astfel, controlul va fi efectuat la toate etapele lanțului comercial până la consumatorul final și se va aplica persoanelor fizice și juridice, excepție fiind sectorul casnic. Controalele de conformitate vor fi efectuate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, care va monitoriza și stabili un sistem de control.
Detalii
14
09 2018
229

Auditul de țară pentru obţinerea dreptului de export

Comercializarea pe piața europeană a cărnii, ouălor și produselor animaliere va asigura o creștere de minimum 15% la export. De fapt, cifra ar putea fi mult mai mare și asta înseamnă o creștere economică pozitivă pentru țara noastră, a afirmat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, la întrunirea cu producătorii din sectorul avicol, în cadrul căreia a fost discutat progresul implementării Foii de parcurs pentru obținerea de către Republica Moldova a dreptului de a exporta în Uniunea Europeană carne și ouă de pasăre categoria B.
Detalii
23
01 2017
646

Octavian Calmîc: Moldova va continua dialogul cu Rusia privind anularea embargoului la importurile de produse moldovenești

Moldova va continua negocierile cu Federaţia Rusă privind anularea embargoului impus la produsele moldoveneşti. Despre aceasta a declarat viceprim-ministrul, ministru al Economiei, Octavian Calmîc, care conduce Comisia interguvernamentală moldo-rusă privind cooperarea comercial-economică.
Detalii
18
06 2015
865

Moldova vinde struguri de masă în 18 ţări ale lumii

Moldova și-a exportat recolta de struguri de masă din 2014 în 18 ţări ale lumii. După cum a relatat într-un interviu pentru agenţia «Infotag» preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Struguri de Masă, Gheorghe Gaberi, datorită calităţii înalte a soiurilor, Moldova are mari perspective, luînd în calcul tendinţele din Europa.
Detalii
16
06 2015
960

Procedurile exporturilor de mărfuri pe piaţa europeană va fi simplificate

Regulamentul privind procedura de eliberare şi retragere a certificatului de exportator aprobat a fost aprobat în şedinţa de miercuiri a guvernului.

Precum a menţionat şeful Serviciului Vamal Tudor Baliţchi, documentul a fost elaborat în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova prevăzute în Acordului de Asociere și are drept scop simplificarea procedurii de confirmare a originii mărfurilor autohtone care sunt exportate în Uniunea Europeană în regim preferențial, cu scutire de taxe vamale.
Detalii
12
05 2015
785

Certificarea internațională contribuie la competitivitatea întreprinderilor moldovenești pe piața UE

Operatorii economici din industria textilă și cea de procesare a produselor agricole sunt invitați la seminarele de instruire cu privire la certificarea internațională și managementul calității în contextul implementării Acordului de Liber Schimb și Cuprinzător.

Seminarele sunt organizate de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Asociația Businessului European din Moldova (EBA) în cadrul proiectului ,,DCFTA. Informarea și Consolidarea capacităților agenților economici”.
Detalii
07
05 2015
661

Peste 120 de agenți economici au fost informați cum să acceseze piața europeană și care sunt rezultatele autorităților privind implementarea DCFTA în primele luni ale anului curent

Peste 120 de agenți economici din industria textilă și agroalimentară din Bălți, Edineț, Orhei, Cahul și Râbnița au fost informați despre rezultatele implementării Acordului de Liber Schimb cu UE, precum și despre instrumentele de marketing pentru accesarea pieței europene.

Seminarele informative au avut loc, în perioada 23 aprilie-6 mai, în cadrul proiectului „DCFTA-Informarea și consolidarea capacităților agenților economici", implementat de Camera de Comerț și Industrie și Asociația Businessului European, cu participarea viceministrului Economiei, Octavian Calmâc.
Detalii
27
04 2015
634

Operatorii economici din Bălți, Edineț și Cahul vor afla mai multe despre procesul de implementare al ZLSAC și oportunitățile de export

Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc se va întâlni, în perioada 28-30 aprilie, curent, cu antreprenorii din or. Bălți, Edineț și Cahul pentru a-i informa cu privire la procesul de implementare al ZLSAC și oportunitățile de valorificare a pieței europene.
Detalii
31
01 2015
950

Ramura porcinelor riscă să se prăbușească

„Dacă parlamentarii și noul guvern în cel mai apropiat timp nu vor depune eforturi susținute pentru normalizarea relațiilor cu Rusia și revenirea producției agricole, conservelor și vinurilor moldovenești pe piața rusă, producția autohtonă și întreaga economie se va prăbuși. Și mă tem că nu va avea cine să o restabilească”, a declarat pentru NOI.md directorul întreprinderii „Porcobello” SRL, Andrei Vichinschi.
Detalii