20
06 2018
1190

Accesul la traficul international cu plăcuţe de înmatriculare neutre

Persoanele fizice – cetățeni care dețin buletin de identitate al RM și domiciliază în localităţile din stânga Nistrului și municipiul Bender, cele cu pașaport străin statelor membre ONU care s-au născut și domiciliază permanent sau au domiciliat în UAT din Transnistria până la 24 aprilie 2018, pot înmatricula mijloacele de transport aflate în proprietatea sa la Agenția Servicii Publice pentru obținerea plăcuțelor cu număr de înmatriculare neutru, fără achitarea drepturilor de import și a plăților suplimentare obligatorii stabilite conform Legii Fondului de susținere a populației, fără prezentarea obligatorie a actelor vamale.
Detalii
05
06 2018
753

8. (28.6.2.1) Reprezintă obiect al impunerii cu TVA operaţiunile legate de circulaţia valutei (inclusiv a monedei naţionale şi internaţionale), bancnotelor şi monedelor Bancii Naţionale a Moldovei, cu excepţia celor folosite in scopuri numismatice?

În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) pct. 12) lit.c) din Codul fiscal, importul de bancnote de la poziţia tarifară 490700300 şi monede metalice de la poziţia tarifară 7118 (inclusiv de bancnote şi monede jubiliare şi comemorative) în monedă naţională,
Detalii
28
05 2018
1060

12. (8.10.1.1) Ce se subînțelege prin noțiunea de vinietă?

În scopul aplicării capitolului 31 a titlului VIII al Codului fiscal, vinieta reprezintă taxa pentru folosirea drumurilor din Republica Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziţia tarifară 8703, şi de către remorcile ataşate la acestea, clasificate la poziţia tarifară 8716, a cărei plată se adevereşte printr-o confirmare valabilă pe o anumită perioadă de timp (art. 336 pct. 14 din Codul fiscal).
28
05 2018
1101

10. (8.10.2.2) Cine nu sunt subiecți ai impunerii cu taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta)?

Potrivit prevederilor art. 3481 alin. (2) din Codul fiscal, nu sunt subiecți ai impunerii cu taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta) persoanele fizice şi persoanele juridice care îşi plasează autovehiculele în regim vamal de import precum și misiunile diplomatice, oficiile consulare şi personalul acestora.
28
05 2018
982

9. (8.10.3.1) Care este obiectul impunerii cu taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta)?

Potrivit prevederilor art. 3482 alin. (1) din Codul fiscal, obiect al impunerii cu taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta) sînt autovehiculele clasificate la poziţia tarifară 8703 şi remorcile ataşate la acestea, clasificate la poziţia tarifară 8716, neînmatriculate în Republica Moldova şi aflate în evidenţa unor alte state, care intră pe teritoriul Republicii Moldova sau care îl tranzitează.
28
05 2018
1095

8. (8.10.3.2) Ce nu constituie obiect al impunerii cu taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta)?

Potrivit prevederilor art. 3482 alin. (2) din Codul fiscal, nu constituie obiect al impunerii cu taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta) autovehiculele din dotarea forţei militare străine, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
28
05 2018
1235

7. (8.10.4.1) Care sunt cotele taxei pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta)?

Cotele taxei pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta) se stabilește conform anexei nr. 21 la titlul IX din Codul fiscal
28
05 2018
1145

6. (8.10.5.1) Cum se calculează taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta)?

Potrivit prevederilor art. 3484 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, clasificate la poziția tarifară 8703, și de către remorcile atașate la acestea, clasificate la poziția tarifară 8716 (Vinieta) se calculează pentru fiecare obiect al impunerii pornind de la perioada de valabilitate a vinietei, stabilită în atr. 3485 și cota taxei, determinată conform anexei nr. 21 la titlul IX din Codul fiscal.