06
07 2018
625

CCI a RM invită antreprenorii la seminarul despre regulile de origine

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova invită mediul de afaceri la seminarul “Confirmarea originii mărfurilor: reguli de origine și proceduri simplificate”, care va avea loc la data de 11 iulie 2018, între orele 09.30- 16.30, la sediul CCI a RM (mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 151).

Seminarul organizat de instituția camerală vine să acorde asistență agenților economici – exportatori și importatori, care sunt interesați de regulile de origine preferențiale și procedurile vamale de confirmare a originii în baza certificatului EUR1.
Detalii
14
05 2018
946

Intoleranța față de corupţie în domeniul vamal

Planul sectorial de acțiuni anticorupție în domeniul vamal pentru anii 2018-2020 (în continuare – Plan), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 410 din 7 mai 2018, a fost publicat în MO din 11 mai curent şi prevede realizarea a peste 30 de acţiuni, scopul cărora este prevenirea și combaterea corupției, dezvoltarea unui sistem de promovare al integrităţii şi aplicare a standardelor internaţionale de integritate.

Deşi Serviciul Vamal dispune de colaboratori cu o reputație excelentă de profesionalism, integritate şi de luare de decizii responsabile, autoritatea în continuare este văzută de către societate şi mediul de afaceri ca una dintre cele mai corupte autorităţi publice din Moldova.
Detalii
02
01 2018
461

Serviciul vamal exclude cozile la ieşirea din ţară

Serviciul Vamal elimină aglomerările de autocamioane în postul vamal de frontieră ”Otaci” prin instituirea unei noi zone de control vamal, care va activa în regim 24/7. Toate procedurile de vămuire vor fi efectuate în zona de control vamal aflată la 1,5 km distanță de frontieră, urmând ca în punctul de trecere să fie efectuată doar înregistrarea traversării și autorizarea scoaterii mărfurilor de pe teritoriul țării.
Detalii
18
11 2017
394

CEFTA: simplificarea procedurilor vamale

Moldova va extinde comerțul cu țările Acordului central-european de comerț liber (CEFTA) în rezultatul simplificării formalităților vamale. Acest lucru este prevăzut de legea votată de Parlament de aprobare a celui de-al V Protocol adițional la acordul de modificare și aderare la Acordul central-european de comerț liber (CEFTA), aprobat pe 26 mai 2017 la Belgrad.
Detalii
14
09 2017
408

Moldova îşi asumă angajamente de simplificare și facilitare a procedurilor vamale

Proiectul de lege privind acceptarea Protocolului adițional V la Acordul de aderare și amendare la Acordul Central European de Comerț Liber (CEFTA) a fost susținut de Guvern în şedinţa din 13 septembrie curent.

Prin semnarea la 26 mai 2017 a Acordului de aderare și amendare CEFTA, Republica Moldova și-a asumat mai multe angajamente privind simplificarea și facilitarea procedurilor vamale, precum și reducerea formalităților în comerțului cu țările membre ale acestui aranjament.
Detalii
11
03 2016
563

A fost acreditat un nou Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU şi alte organizaţii internaţionale cu sediul la Geneva

Noul Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU şi alte organizaţii internaţionale cu sediul la Geneva, Ambasadorul Tudor Ulianovschi, a prezentat, la 10 martie curent, scrisorile de acreditare pe lângă Organizaţia Mondială a Comerţului, fiind primit de către Directorul General al OMC, E.S. Roberto AZEVỆDO.
Detalii
04
11 2015
755

Proceduri mai simple și mai moderne la vamă

La vamă va fi pus în aplicare un nou culoar de vămuire, cel albastru, care va simplifica astfel procedura de vămuire și va reduce durata, dar și costurile pentru agenții economici. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de membrii Cabinetului de miniștri în exercițiu.
Detalii
16
10 2015
620

Serviciul Vamal a anunțat rezultatele conferințelor informaționale cu privire la simplificarea procedurilor vamale

Aproximativ 550 de importatori, exportatori, transportatori și brokeri vamali au participat în perioada 15 septembrie — 15 octombrie curent la o serie de conferințe informaționale privind simplificarea procedurilor vamale și conformarea cu standardele Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut într-o conferință de bilanț a Serviciului Vamal (SV), relatează Moldpres.
Detalii