21
08 2018
245

Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri

Statul va acorda Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) garanții în mărime de 80% din valoarea creditelor contractate de la bănci pentru dezvoltarea afacerilor. Prevederile sunt incluse în noul Regulament de activitate a Fondului de Garantare a Creditelor, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Detalii
27
02 2018
316

16. (28.11.3) Se aplică TVA la importul de mărfuri şi servicii de subantreprenor, care ulterior vor fi livrate antreprenorului pentru executarea lucrărilor de construcţie pentru proiectul FISM?

Potrivit prevederilor art.104 lit. c1) din Codul fiscal, importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor
Detalii
03
01 2017
672

Lista proiectelor culturale ce vor primi finanțare de stat în 2017

Ministerul Culturii a anunțat rezultatele concursului privind finanțarea din bugetul de stat în anul 2017 a proiectelor culturale desfășurate de asociațiile obștești.

În urma concursului au fost selectate 52 de proiecte culturale din domeniul Artelor vizuale, al Cinematografiei, Cultură-comunitate, Literatură, Muzică, Patrimoniu Cultural și Teatru.
Detalii
23
05 2016
503

BERD şi BEI vor semna un acord de 90 milioane euro pentru finanţarea gazoductului Ungheni-Chişinău

Până la finele anului 2016, BERD şi BEI vor fi disponibile să semneze acordul de finanţare a gazoductului Ungheni-Chişinău în sumă de circa 90 milioane euro.

Declaraţia aparţine noului şef al Oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) din Republica Moldova, Dimitri Gvindadze, care a avut o întrevedere cu premierul Pavel Filip.
Detalii
29
04 2016
696

Lista companiilor ce vor obţine finanţare din creditul polonez va fi completată cu încă şase

Încă şase companii din Republica Moldova vor obţine finanţare din mijloacele creditului de asistenţă acordat de Guvernul Poloniei.

Dosarele companiilor înaintate spre finanţare au fost aprobate de Consiliul de Supraveghere al Unităţii de Implementare a Creditului. Companiile vor beneficia, în total, circa 9,4 milioane de euro.
Detalii
08
04 2016
917

Noi proiecte ce vor fi finanțate de BERD în Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este dispusă să susțină proiectul de extindere a gazoductului Iași-Ungheni pînă la Chișinău.

Totodată, BERD va susține proiectul de interconectare a liniilor de tensiune înaltă din Moldova la sistemele energetice ale UE prin România.
Detalii