09
10 2017
424

Expert-Grup: Obiectivul principal pentru dezvoltarea economiei RM este restabilirea încrederii între guvernare, business şi societate

Astfel consideră experţii centrului Expert-Grup. Expertul Adrian Lupuşor a menţionat la conferinţa „Macro-2017: Moldova în 2030” că „pentru dezvoltarea proceselor progresive în domeniul social şi economic, autorităţile trebuie să urmeze cu exactitate politica declarată a reformelor”.

Dialogul public-privat ar trebui să crească în permanenţă, pentru ca şi instituțiile de stat și sectorul privat să poată identifica în mod clar perspectivele reciproc avantajoase și să dezvolte în comun economia. Pentru a spori încrederea cetățenilor republicii, autorităţile trebuie să desfăşoare cât mai eficient posibil trei reforme – a educației, justiției și sănătăţii, a evidenţiat expertul.
Detalii
28
10 2016
482

Octavian Calmîc: ”Republica Moldova construiește o piață economică liberă și funcțională”

Republica Moldova construiește o piață economică liberă și funcțională, unde competiția este elementul care asigură o dezvoltare dinamică a tuturor domeniilor, a declarat viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, la Conferința Internațională ”Pentru un dialog social eficient în RM”.
Detalii
08
12 2015
591

Moldova va primi 746 de milioane de euro de la Uniunea Europeană

Țara noastră va primi 746 milioane de euro de la Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, în perioada 2014-2020. Despre acest lucru au menționat reprezentanţii Asociaţiei pentru Politică Externă (APE), care au prezentat elementele noii Politici Europene de Vecinătate.
Detalii
07
05 2015
713

Reformele economice vor fi implementate cu suportul UE

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride a avut, astăzi, o întrevedere cu Christian Danielsson, directorul general pentru politica de vecinătate și negocierile pentru extindere în cadrul Comisiei Europene (DG NEAR).
Detalii