13
12 2018
1796

Reflectarea în Declarația cu privire la impozitul pe venit a donației mijloacelor financiare

În Monitorul Oficial din 12 decembrie a fost publicată Legea pentru modificarea unor acte legislative nr. 302 din 30 noiembrie 2018, prin care sunt operate, inclusiv, modificări la Codul fiscal (art.II), în speță art.21 alin. (4), prin care au fost exceptate de la normele respective donațiile filantropice și de sponsorizare menționate la art.36 alin.(2) din Codul fiscal (CF).

Menționăm că, prin derogare de la prevederile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative, aceste prevederile sunt puse în aplicare începând cu 1 ianuarie 2018.
Detalii
10
07 2014
2636

Cum urmează a fi reflectate în Declaraţia cu privire la impozitul pe venit, donaţiile şi sponsorizările în formă bănească, efectuate în scopuri filantropice şi donaţiile efectuate în adresa persoanelor fizice şi organizaţiilor comerciale?

Potrivit pct. 10 din Regulamentul cu privire la modul de confirmare a donaţiilor pentru scopuri filantropice şi/sau de sponsorizare, aprobat prin HG RM nr. 489 din 04.05.1998, organizaţiile care acordă ajutor de binefacere sau sponsorizare şi organizaţiile care beneficiază de ajutor filantropic sau sponsorizare, după expirarea anului fiscal urmează să prezinte dări de seamă în organul fiscal teritorial despre sumele acordate şi utilizarea lor.
Detalii