09
10 2019
226

ÎS „Calea ferată din Moldova” va fi reorganizată prin separare

Proiectul hotărârii de Guvern, ce urmează a fi discutat în cadrul ședinței secretarilor de stat, prevede reorganizarea prin separare a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova" în trei societăți pe acțiuni:

1) SA „Infrastructura Căilor Ferate din Moldova”;
2) SA „Transport Feroviar de Marfă”;
3) SA „Transport Feroviar de Călători”.


Proiectul a fost elaborat în temeiul Legii nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, precum și Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală,
Detalii
26
09 2019
239

Separarea bunurilor din masa debitoare în cadrul procesului de insolvabilitate

Ținând cont de necesitatea aplicării corecte și uniforme a prevederilor aferente segmentului separării bunurilor din masa debitoare, precum și primirea, examinarea și soluționarea cererilor de separare a acestora de către instanța de insolvabilitate, este necesar de a remarca prevederile Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 și Recomandarea Curții Supreme de Justiție nr. 89 din 20 aprilie 2016 ,,Cu privire la practica examinării cererilor de separare a bunurilor din masa debitoare în temeiul art. 48 Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012”.
Detalii