29
07 2019
184

Serviciul Vamal: sinteza săptămânii

În perioada 22-28 iulie 2019, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 451,5 milioane de lei, fiind perfectate 12.020 de declarații vamale.

La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 218 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 156 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Totodată, au fost întocmite 56 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă de circa 814 mii de lei.
Detalii
22
04 2019
158

Unificarea procesului de implementare a politicilor vamale

Procedura declarării şi vămuirii mărfurilor introduse/scoase de pe teritoriul vamal al ţării de către agenţii economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, înregistraţi la Agenția Servicii Publice, se va efectua în funcţie de regimul vamal solicitat, fără perceperea drepturilor de import şi a plăţii pentru poluarea mediului, cu condiţia rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituţionale. Această prevedere va avea efecte asupra raporturilor juridice care au apărut începând cu 27 septembrie 2001.

În Monitorul Oficial de vineri, 19 aprilie curent, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 126 din 11.04.2019 pentru modificarea Hotărârii nr. 1001/2001 cu privire la declararea mărfurilor de către agenții economici din raioanele de est ale Republicii Moldova.
Detalii
21
08 2017
415

Venituri asigurate de Serviciul Vamal

În perioada 14 — 20 august 2017, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 392,8 mil. lei, cu circa 45 mil. mai puţin decât săptămâna precedentă. Per total au fost rerfectate 9 826 de declarații vamale.
Detalii
08
08 2017
524

Exportator Aprobat: simplificarea obţinerii statutului

Serviciul Vamal informează despre intrarea în vigoare a modificărilor operate în Codul vamal, Legea nr. 1149-XIV din 20.07.2000, prin care este simplificată procedura de obținere a statutului de Exportator Aprobat.

Deținerea certificatului de Exportator Aprobat îi acordă agentului economic dreptul de a confirma originea preferențială a mărfurilor exportate, prin completarea declarațiilor pe factură/declarațiilor de origine, indiferent de valoarea mărfurilor tranzacționate, fapt ce exclude necesitatea obținerii Certificatului de origine de la organul vamal.
Detalii
24
12 2013
954

Serviciul Vamal va lucra de sărbători în regim sporit pentru a facilita traficul călătorilor

Conducerea Serviciului Vamal a dispus întreprinderea acțiunilor necesare pentru a face față afluxului de mijloce de transport, care traversează frontiera în perioada sărbători de iarnă.

În acest sens, începînd cu săptămîna curentă, Serviciul Vamal a simplificat la maxim procedurile de control vamal, bazate pe criterii de risc, care au drept scop evitarea aglomerărilor și oferirea serviciilor de calitate cetățenilor, care traversează frontiera de stat.
Detalii