12
09 2017
516

Va fi creat Consiliul Național pentru Statistică

Proiectul ce prevede crearea Consiliului Național pentru Statistică și aprobarea Regulamentului de funcționare al acestuia este propus spre consultare publică.

Astfel, acesta va fi creat pe lângă Guvern, în scopul dezvoltării strategice și promovării statisticii oficiale, asigurării caracterului obiectiv, transparent și științific al metodologiilor, indicatorilor, clasificărilor utilizate în activitatea statistică.
Detalii
21
07 2017
815

NUTS va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018

În cadrul şedinţei Guvernului din 19 iulie a fost susţinut un proiect ce se referă la aprobarea Nomeclatorului unităților teritoriale de statistică al Republicii Moldova (NUTS).

Necestitatea aprobării unui nomenclator al unităților teritoriale de statistică este condiționată de cererea sporită față de datele statistice în profil regional, în comparație cu țările din UE, se menionează în nota proiectului.
Detalii
31
05 2017
669

Transportul de mărfuri în Moldova creşte

În ianuarie-aprilie, întreprinderile de transport din Moldova au transportat aproape 3,77 mil. tone de mărfuri, ceea ce este cu 15,6% mai mult faţă de perioada similară a anului 2016.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, aproape două treimi din mărfuri au fost transportate cu transportul auto — 2,41 mil. tone, ceea ce este cu 9,3% mai mult decât în anul trecut.
Detalii
31
08 2016
462

În Moldova se construiesc mai multe locuințe

În primul semestru 2016, în Moldova au fost date în exploatare 2583 de locuinţe (apartamente şi case individuale de locuit) cu suprafaţa totală de 243,9 mii m.p. sau cu 3,7% mai mult faţă de ianuarie-iunie 2015.
Detalii
26
08 2016
642

Volumul transportului de mărfuri în ianuarie-iulie 2016 s-a redus cu 11,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 6 mil. 506 mii tone

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în luna iulie 2016 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1 mil. 177,4 mii tone de mărfuri, cu 8,1% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 10,9% mai puţin în raport cu luna iulie 2015.
Detalii
24
08 2016
658

În primele șase luni ale anului curent, volumul vânzărilor de servicii de telefonie mobilă a scăzut cu 94,7 mil. lei sau 5,4%

În total, vânzările au însumat peste 1,648 mlrd. lei timp de șase luni. Datele statistice despre evoluţia acestei pieţe, publicate pe pagina web a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), arată că dinamica negativă a vânzărilor a fost cauzată de diminuarea numărului de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă și a volumului traficului de voce generat de aceștia.
Detalii
01
07 2016
1022

Profitul IMM-urilor din Moldova în 2015 a crescut cu aproape 1%

Profitul întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova (înainte de impozitare) în 2015 a crescut cu 0,85%, comparativ cu 2014 și a însumat 3 mlrd 037,6 mln lei.

Biroul Naţional de Statistică informează că, anul trecut cel mai mare profit a fost în sectorul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul – 895 mln lei (+22,7% comparativ cu 2014), în sectorul transport şi depozitare – 440,1 mln lei ( de 12 ori mai mult decât anul precedent), sectorul activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 434,2 mln lei (+28,2%), construcţii – 393,2 mln lei (-21%), sectorul agricol – 328,5 (a scăzut de 2,1 ori), industria prelucrătoare – 288,3 mln lei (-15,4%).
Detalii