13
09 2018
217

Guvernarea deschisă. Plan de acţiuni

Autoritățile își doresc să sporească transparența activității entităților economice cu capital de stat prin publicarea de către Ministerul Finanțelor a informației privind rezultatele monitoringului financiar anual al activității economico-financiare a entităților cu capital majoritar de stat.

Acțiunea este prevăzută în proiectul Planului de acţiuni pentru o guvernare deschisă pentru anii 2019-2020, propus spre consultare de Cancelaria de Stat.
Detalii
11
06 2018
422

Transparența acționariatului, reglementată

În cazul în care acțiunile băncii nu au fost înstrăinate în termen de 3 luni, organul executiv al acesteia, în termen de cel mult 15 zile de la data expirării termenului acordat deținătorilor de acțiuni pentru vânzare valorilor mobiliare, emite și depune la Comisia Națională a Pieței Financiare decizia privind anularea acestor acțiuni și emiterea altora, în același număr și de aceeași clasă.

Guvernul a votat în ședința din 8 iunie curent proiect de lege ce vine cu modificări şi completări ale cadrului juridic actual de eliminare a acţionarilor necorespunzători din sectorul bancar.
Detalii
15
05 2018
1440

CNAS va asigura transparenţa procesului decizional

Consultarea publică a deciziilor în cadrul CNAS va fi reglementată de Regulamentul cu privire la procedurile de elaborare, informare, consultare, participare şi adoptare a deciziilor în cadrul Casei Naţionale de Asigurări Sociale, aprobat prin Ordinul CNAS nr.63-A din 10 mai 2018 în scopul asigurării mecanismului de consultare publică cu societatea civilă şi a transparenţei autorităţii în procesul decizional.

Prevederile Regulamentului se vor aplica pentru procesele indicate de către subdiviziunile CNAS și nu se extind asupra procesului de elaborare a deciziilor şi de desfăşurare a şedinţelor din cadrul CNAS la care sunt examinate informaţii oficiale cu accesibilitate limitată,
Detalii
15
03 2018
272

Preţul la energia electrică nu se va majora

Prețul mediu de achiziție a energiei electrice pentru Moldova constituie circa 5,24 cenți USD/kWh. Societatea pe acțiuni „Energocom” a câștigat licitația și a semnat cu compania „Centrala electrică Moldovenească” (Centrala de la Cuciurgan) și „DTEK Pavlogradugoli” din Ucraina noile contracte de furnizare a energiei electrice către Republica Moldova, valabile pentru perioada 01 aprilie 2018 – 31 martie 2019.

Conform noilor contracte, 70% din energia electrică necesară Republicii Moldova va fi achiziționată de la Centrala de la Cuciurgan, iar 30% — de la compania „DTEK Pavlogradugoli” din Ucraina.
Detalii
05
02 2018
414

Expert-Grup: Actualizarea cadrului de transparență bugetară din RM

Cadrul legal privind transparența bugetară nu este un impediment crucial în alinierea la bunele practici. Chiar dacă conține câteva constrângeri, cadrul general cu privire la transparență poate fi îmbunătățit prin abordări mai pro-active cu din partea administratorilor de bugete și Autorităților Publice Centrale. Acest lucru este posibil deoarece cadrul general lasă suficient spațiu Ministerului Finanțelor, astfel încât acesta să poată include măsuri de sporire a transparenței bugetare în planurile de activitate (inclusiv, pentru a putea aloca resurse).
Detalii
02
02 2018
584

Agenda Foii de parcurs, realizată la 55%

Doar circa jumătate din acțiunile prevăzute de Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare au fost realizate. La finalizarea termenului de implementare a foii de parcurs, nivelul de realizare a acesteia este estimat la circa 55%. Astfel, din cele 51 acțiuni prevăzute, doar 28 au fost realizate. Mai mult decât atât, 10 din acestea au fost apreciate drept „realizate cu rezerve”, cauzele variind de la nerespectarea întocmai a procesului de transparență decizională până la aspecte de conținut care necesită îmbunătățiri substanțiale.
Detalii
12
09 2017
436

Progrese majore în domeniul impozitării internaționale

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) comunică că Statele au reușit să înregistreze progrese majore în direcția creării unui sistem fiscal mult mai echitabil și eficient, inclusiv sporirea eforturilor privind înlăturarea lacunelor pentru a îmbunătăți transparența și a asigura achitarea corespunzătoare a impozitelor de către companiile multinaționale.

Progresele înregistrate sunt listate în ultimul Raport al Secretarului General al OCDE, Angel Gurría.
Detalii
05
09 2017
919

Actele locale: acces on-line

În Monitorul Oficial din 1 septembrie curent a fost publicat Regulamentul cu privire la Registrul de stat al actelor locale, care conține mecanismul de înregistrare, publicare, păstrare, evidență și vizualizare a actelor APL de nivelul întâi și al doilea pe platfoma informațională — Registrul de stat al actelor locale.

Astfel, pe această platformă vor fi incluse toate actele emise de autorităţile locale începând cu data intrării în vigoare a Regulamentului și punerii în funcțiune a Registrului, precum și actele autorităților APL de nivelul al doilea cu caracter normativ în vigoare, adoptate până la intrarea în vigoare a Legii nr.161 din
7 iulie 2016.
Detalii
18
01 2017
832

Se propune modificarea taxei de cazare în cămine pentru angajații instituției de învățământ

Taxa de cazare pentru angajații instituțiilor de învățământ, care dispun de cămine, și pentru alte categorii de personal din domeniul educației va include cheltuielile de personal aferente deservirii spațiilor comune ale căminului.
Un proiect în acest sens a fost elaborat și propus spre consultare de Ministerul Educației.
Detalii