14
01 2019
504

Prestații sociale noi

Începând cu anul 2019, militarii, inclusiv cei trecuţi în rezervă şi angajaţii civili, decoraţi cu ordine şi medalii pentru serviciu militar impecabil, care şi-au îndeplinit serviciul militar în perioada 22 iunie 1941 – 3 septembrie 1945 în unităţile și instituțiile militare, instituţiile de învăţământ militar, ce nu făceau parte din armata activă, vor beneficia de ajutor anual în mărime de 5 mii lei.

În Monitorul Oficial din 11 ianuarie 2019 a fost publicată Legea nr. 280 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative, împreună cu decretul de promulgare al legii.

Potrivit legii, de ajutorul anual vor beneficia și persoanele decorate cu ordine sau medalii pentru muncă plină de abnegaţie în anii celui de-al Doilea Război Mondial, care, în perioada 22 iunie 1941 – 9 mai 1945, au lucrat în spatele frontului cel puţin 6 luni,
Detalii
31
10 2018
293

Dreptul la însoțitor la centrele de reabilitare

Autorităţile planifică măsuri suplimentare de protecţie socială a unor categorii de beneficiari. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale propune spre consultare un proiect de hotărâre de Guvern elaborat în comun cu organizațiile veteranilor de război și Uniunea Cernobâl din Moldova ce prevede acordarea dreptului anual la însoțitor la centrele de reabilitare pentru persoanele cu dizabilităţi severe de pe urma războiului, care, potrivit concluziei Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, necesită ajutor permanent din partea altei persoane.
Detalii
22
10 2018
318

Alocație nominală pentru militarii decorați

Începând cu 1 ianuarie 2019, persoanele decorate cu distincţii de stat de tip „cruce” vor beneficia de dreptul la alocaţie nominală. Cuantumul alocației va fi de 100 de lei lunar.

Legea pentru modificarea Legii cu privire la veterani a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 octombrie curent.
Detalii
19
01 2018
501

Condiţiile călătoriei veteranilor în transportul public rămân neschimbate

Guvernul a dat aviz negativ iniţiativei legislative venită din partea unui grup de deputaţi. Aceasta prevedea ca, prin derogare de la alin. 6 al Codului Transporturilor Rutiere, veteranii de război şi persoanele cu dizabilităţi de pe urma războiului, să călătorească gratuit cu toate mijloacele de transport rutier de persoane, în trafic naţional (cu excepţia taximetrelor), precum şi în cel feroviar, la prezentarea legitimaţiei.
Detalii
19
10 2017
1193

Guvernul alocă bani pentru îmbunătățirea condițiilor locative

De prestații în valoare de 2,04 mil. lei vor beneficia 49 de persoane din Cimișlia, Fălești, Florești, Hâncești, Leova, Orhei, Râșcani, Strășeni și din municipiul Chișinău. Banii vor fi acordați sub formă de indemnizații unice pentru construcţia unor case individuale, a locuinţelor cooperatiste, pentru procurarea spaţiului locativ sau pentru restaurarea caselor vechi.
Detalii
02
02 2017
690

Indemnizaţie unică pentru construcţia sau procurarea spaţiului locativ

Participanţii la acţiunile de luptă, conform listei satelor, oraşelor, teritoriilor şi perioadelor acţiunilor de luptă la care au participat cetăţenii Republicii Moldova, din anexa Legii cu privire la veterani, vor beneficia de indemnizaţie unică pentru construcţia sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi.
Detalii
07
11 2016
646

Se propune extinderea listei veteranilor ce vor primi indemnizaţii unice pentru construcția, procurarea, restaurarea locuinţelor

Continuă consultările publice pe marginea proiectului de decizie a guvernului, propus de Ministerul Finanțelor privind completarea unei hotărâri a Executivului cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni, în schimbul acordării creditelor preferenţiale.
Detalii
28
12 2015
1334

Mesaje de mulțumire și urări de sănătate veteranilor Serviciului Fiscal de Stat

Energia tinerilor și experiența veteranilor SFS ne oferă un aliaj puternic, care să ne ajute mult la modernizarea Fiscului, în intenția de a deveni o autoritate a statului care să ofere contribuabililor cele mai performante servicii, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul tradiționalei întrevederi cu veteranii SFS, în ajunul Sărbătorilor de Iarnă.
Detalii