07
04 2015
903

Ritmul de creştere al zonei euro, la cel mai ridicat nivel din mai 2011

Ritmul de creştere a activităţii economice din zona euro a accelerat în martie, pentru a patra lună consecutiv, ajungând la cel mai ridicat nivel din mai 2011, transmite Reuters.

Orice indiciu al unei redresări ar fi o veste bună pentru Banca Centrală Europeană /BCE/, care a demarat în 9 martie mult aşteptatul program de relaxare cantitativă, în valoare de 1.100 de miliarde de euro, menit să redreseze economia zonei euro şi să evite riscul unei spirale deflaţioniste.
Detalii
26
03 2015
752

Grecia are termen de cinci zile de la zona euro pentru a prezenta reformele

Grecia mai are timp până luni să arate că respectă angajamentele de reformă, după ce zona euro a exclus ca statul elen să aibă acces rapid la finanţare, au declarat trei persoane apropiate situaţiei după o teleconferinţă a secretarilor de stat din ministerele de Finanţe ale statelor din regiune.

Reprezentanţii ministerelor au cerut miercuri cu fermitate ca Grecia să prezinte în detaliu reformele, în schimbul deblocării fondurilor, iar premierul Alexis Tsipras trebuie să arate că Grecia poate recâştiga încrederea în promisiunile sale, au spus sursele, citate de Bloomberg.
Detalii
10
03 2015
1043

BCE injectează miliarde de euro pentru redresarea economiei

Banca Centrală Europeană va injecta începând de astăzi, din 9 martie, 1.100 de miliarde de euro pentru redresarea economiei din zona euro și prevenirea deflației. Programul va permite companiilor să facă împrumuturi și să investească, încurajându-le să-și majoreze cheltuielile și numărul de angajați.
Detalii
02
03 2015
907

Inflaţia şi şomajul în zona euro s-au îmbunătăţit, în luna februarie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas în teritoriul negativ în luna februarie, dar s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de luna ianuarie, după ce Banca Centrală Europeană a demarat un program de relaxare cantitativă care prevede achiziţii lunare combinate de obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro, transmite AFP.
Detalii
20
02 2015
818

Economia zonei euro arată semne de redresare

Ritmul de creștere a activității economice din zona euro a depășit estimările analiștilor luna aceasta, în pofida temerilor privind posibilitatea ieșirii Greciei din zona euro, transmite Bloomberg.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie și sectorul serviciilor, a urcat în februarie la 53,5 puncte, de la 52,6 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări preliminare a companiei Markit, cu sediul la Londra.
Detalii