Știri

La 1 aprilie 2018 începe valorizarea anticipată a pensiilor

Începând cu 1 aprilie 2018 va fi realizată aniticipat următoare etapă de valorizare a pensiilor pentru limita de vârstă și dizabilitate stabilite în perioada anilor 2012-2013. O hotărâre în acest sens a fost susținută ieri de cabinetul de miniștri. Totodată, începând cu 1 octombrie 2018 se va realiza valorizarea pensiilor pentru cele stabilite în perioada 2014 - 31 martie 2017. Potrivit ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș, aceste etape erau preconizate pentru 1 aprilie 2019 și respectiv, 1 aprilie 2020. Astfel, în anul următor se va efectua valorizarea anticipată a pensiilor pentru limită de vârstă pentru 130 746 beneficiari și pentru circa 21 264 beneficiari de pensii de dizabilitate. În acest sens, pentru anul 2018 este necesară suma de 199,3 mil. lei în cazul pensiilor pentru limită de vârstă şi 27,8 mil. lei pentru pensiile de dizabilitate. O altă noutate este acordarea dreptului la pensie pentru limita de vârstă în condiții avantajoase persoanelor angajate la locuri de muncă nocive și foarte grele. Pentru a beneficia de astfel de pensii, persoanele trebuie să realizeze un stagiu la locurile de muncă încadrate în condițiile indicate de minim 10 ani, atât pentru bărbați cât și pentru femei, din stagiu complet de cotizare. Pentru realizarea dreptului la pensie pentru limita de vârstă în condiții avantajoase este necesară anual suma de 1,8 mil. lei. În cazul persoanelor care au realizat un termen mai mare de 10 ani, vârsta de pensionare se va reduce cu 6 luni pentru fiecare an complet, dar nu mai mult de 10 ani în total. Cu toții cunoașteți că din cauza formulei incorecte de calculare a pensiei au avut de suferit sute de mii de pensionari. Mulți beneficiari care contribuiau mult mai mult în fondul social aveau o pensie mai mică și pe an ce trecea ea devenea tot mai mică comparativ cu ce se plătea în fond. Noi am reușit să corectăm acest lucru, doar că aplicarea se va face gradual, luându-se în considerare capacitatea financiară pe care o avem, a menționat la rândul său, prim-ministrul Pavel Filip. Reamintim că de la 1 noiembrie curent 65 mii de pensionari, care s-au pensionat în anii 2009, 2010 și 2011 au beneficiat deja de valorizarea pensiei pentru limita de vârstă și a pensiei de dizabilitate.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

6714 vizualizări

Data publicării:

21 Decembrie /2017 08:01

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți

Etichete:

pensie | limita de virsta | dizabilitati | Stela Grigoras

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon