Știri

Precondiţii pentru acordarea asistenţei macrofinanciare

Comisia pentru Comerţ Internaţional a Parlamentului European a aprobat alocarea asistenţei macrofinanciare în valoare de 100 mil. euro pentru Moldova. Decizia a fost luată la Bruxelles, unde o delegaţie a Moldovei, condusă de prim-ministrul Pavel Filip, a venit pentru a participa la negocieri cu conducerea Comisiei Europene. Serviciul de presă al Parlamentului European menţionează că "asistenţa va fi direcţionată spre depăşirea consecinţelor provocărilor economice şi politice". Acordarea asistenţei este însoţită de înaintarea unor condiţii stricte pentru implementarea reformelor. Pentru debursarea fiecărei din cele trei tranşe vor fi înaintate 10 precondiţii. Printre acestea se numără bună gestionare a finanţelor publice, lupta împotriva corupţiei şi spălării banilor, depolitizarea administraţiei publice, o justiţie independentă, libertatea presei. O atenţie deosebită va fi acordată respectării de către Moldova a recentelor recomandări ale Comisiei de la Veneţia referitor la modificarea sistemului electoral. Acordărea asistenţei macrofinanciare pentru Moldova este discutată de la începutul anului. Decizia a fost aprobată de Comisia Europeană în ianuarie, iar pe 12 aprilie decizia a fost aprobată şi la nivelul ambasadorilor ţărilor UE. Ulterior, hotărârea a fost aprobată de comisiile parlamentare şi comitetele Parlamentului European. Se preconiza ca Parlamentul European să adopte hotărârea finală la şedinţa din 18 mai, însă instituţia europeană a amânat aprobarea hotărârii pentru cel puţin o lună.


via | www.infotag.md

1070 vizualizări

Data publicării:

22 Iunie /2017 16:00

Etichete:

Comisia Europeană | sprigin bugetar | indici | macroeconomica | UE | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon