Știri

Restituirea TVA la investițiile capitale din cadrul unui parteneriat public-privat

Codul fiscal este completat cu un nou articol ce reglementează restituirea T.V.A. la investiții capitale efectuate în cadrul parteneriatului public-privat de interes național. Potrivit articolului nou - 1014, partenerii în cadrul proiectelor de parteneriat public-privat, care, începând cu 1 ianuarie 2018, efectuează investiții capitale destinate implementării parteneriatelor public-private respective au dreptul la restituirea sumei T.V.A., achitată prin cont bancar, aferentă acestor investiții capitale. Dreptul la restituirea T.V.A. poate fi realizat indiferent de momentul punerii în exploatare a obiectului investițiilor capitale. Restituirea T.V.A. se efectuează în modul stabilit de Guvern, într-un termen ce nu depășește 45 de zile de la data depunerii cererii. Este de menționat că restituirea T.V.A. se efectuează numai subiectului care dispune de decizie de restituire a T.V.A. în contul stingerii datoriilor faţă de bugetul public naţional, iar în lipsa datoriilor, la cererea contribuabilului, în contul viitoarelor obligaţii ale acestuia față de bugetul public național sau la contul bancar al subiectului respectiv. Se interzice restituirea T.V.A. în contul stingerii datoriilor creditorilor subiectului impozabil care dispune de decizie de restituire a T.V.A., inclusiv persoanelor juridice și fizice cesionari. Legea nr.288 din 15 decembrie 2017 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care sunt operate modificări și completări ale Codului fiscal, este publicată în MO, nr. 464-470 din 29 decembrie 2017. Notă: Codul fiscal a mai fost completat cu un articol nou ce ține de deducerea amortizării mijloacelor fixe.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

1732 vizualizări

Data publicării:

04 Ianuarie /2018 15:01

Catalogul tematic

T.V.A. | Dare de seamă fiscală | Noutăți | Legislație fiscală | Persoană juridică

Etichete:

restituirea TVA | parteneriat public-privat | Cod fiscal

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon