BGPF

29.1.7.5.14 Cum vor fi supuse impozitării veniturile sub formă de dividende obținute de agenții economici, pe teritoriul Republicii Moldova, de la agenții economici care nu au relații cu sistemul bugetar al Republicii Moldova (unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special Transnistria)?

Conform art. 18 lit. o) din Codul fiscal, alte venituri care nu sunt neimpozabile conform legislației fiscale, reprezintă surse de venit impozabile. În conformitate cu prevederile art. 901 alin.(31) din Codul fiscal, achitate în folosul persoanelor fizice rezidente, persoanele specificate la art. 90 din Codul fiscal rețin şi achită la buget un impozit în mărime de:
- 6% din dividende, inclusiv sub formă de acțiuni sau cote-părţi, cu excepția celor aferente profitului nerepartizat obținut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv;
- 15% din dividende, inclusiv sub formă de acțiuni sau cote-părţi, aferente profitului nerepartizat obținut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv;
- 15% din suma retrasă din capitalul social aferentă majorării capitalului social din repartizarea profitului net şi/sau altor surse constatate în capitalul propriu între acţionari (asociaţi) în perioadele fiscale 2010–2011 inclusiv, în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social;
- 12% din royalty achitate în folosul persoanelor fizice.
     Prevederile de la liniuţele întîi şi a doua ale prezentului alineat se aplică şi în cazul dividendelor achitate prealabil pe parcursul perioadei fiscale. Reținerea finală a impozitului stabilit prin prezentul articol scutește beneficiarul câștigurilor şi veniturilor specificate la alin. (3), (31), (33), (34), (35), (36), (37) și (38) de la includerea lor în componența venitului brut, precum şi de la declararea acestora (art. 901 alin. (4) din Codul fiscal).
    Potrivit art. 182 alin. (1) din Codul fiscal, persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului obligat, conform legislaţiei fiscale, să reţină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întârziere (penalităţile) şi/sau amenzile şi să le verse la buget este responsabilă de plata impozitelor şi taxelor, majorărilor de întârziere şi/sau amenzilor nereținute, nepercepute şi netransferate în modul stabilit la buget dacă:
a) reţinerea, perceperea sau transferul intră în atribuţiile ei;
b) ea a ştiut sau trebuia să ştie că impozitele, taxele, majorările de întârziere (penalităţile) şi/sau amenzile nu au fost reţinute, percepute sau transferate de contribuabil.
      Concomitent, menționăm că scutirea de la declararea și impozitarea veniturilor menționate la art. 901 din Codul fiscal se condiționează de reținerea finală a impozitului la sursa de plată.
    Astfel, veniturile obținute de către agenții economici a Republicii Moldova, care nu au fost impozitate la sursa de plată conform art. 901 din Codul fiscal, urmează a fi declarate și impozitate în Republica Moldova conform modului general stabilit la cotele stabilite de art. 15 din Codul fiscal.
      Totodată, legislația în vigoare nu prevede anumite reglementări privind tratamentul fiscal al veniturilor obținute de către agenții economici, pe teritoriul Republicii Moldova, de la agenții economici care nu au relații cu sistemul bugetar al Republicii Moldova.
      Reieșind din cele menționate, contribuabilii care au obținut venituri sub formă de dividende de la agenții economici care nu au relații cu sistemul bugetar al Republicii Moldova, urmează să declare, calculeze și achite impozitul pe venit conform modului general stabilit, la cotele prevăzute la art. 15 din Codul fiscal.
(Temei: Scrisoarea Ministerului Finanțelor al RM nr. 09/2-03/126/401 din 14.05.2019).

  • 29 Impozitul pe venit
  • 29.1 Persoane juridice şi fizice ce practică activitate de întreprinzător
  • 29.1.7 Reţinerea impozitului la sursa de plată
  • 29.1.7.5 

    Reținerea finală a impozitului din dividende (art. 901 alin. (31) CF)

Ordinul SFS nr. 141 din 01-04-2024

Data publicării:

08 Mai /2024 14:13

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon