Documente și comentarii
Proiectul Strategiei Naționale de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor pentru perioada 2016-2020
Prezenta Strategie de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor este elaborată cu scopul atragerii investițiilor în economia națională și de majorare a exportului, care va asigura dezvoltarea sustenabilă a Republicii Moldova. Acest model de dezvoltare orientat spre export ar permite valorificarea atât a avantajelor naturale ale țării, cât și a noilor oportunități de natură comercială oferite de acordurile comerciale bilaterale și multilaterale semnate de Republica Moldova. Investițiile, în special investițiile străine directe (ISD) sunt considerate drept instrument-cheie în reducerea decalajului tehnologic care subminează competitivitatea exporturilor. Prin urmare, obiectivul de creștere și diversificare a exporturilor trebuie să coreleze cu cel de ameliorare a activității investiționale. Potrivit Strategiei Naţionale de Dezvoltare „Moldova 2020”, modelul de creștere economică durabilă pe care trebuie să-l abordăm, este cel bazat pe atragerea investițiilor, dezvoltarea industriilor de export, promovarea unei societăți bazate pe cunoaștere, inclusiv consolidarea activităților de cercetare și dezvoltare, inovare și transfer tehnologic, toate fiind orientate spre eficiență și competitivitate. SND „Moldova 2020” recunoaște rolul investițiilor străine, subliniind că resursele investitorilor locali sunt limitate și investițiile străine pot fi un factor major cu impact pozitiv asupra dezvoltării țării. Strategia Națională de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor pentru perioada 2016-2020 urmărește aceeași viziune strategică.
Data limită pentru comentarii: 07.12.2015
Fişiere Strategia de atragere Nota Informativa Promovarea Persoane responsabile Diana Crăciun Tel.: (+373 22) 250 641 e-mail: diana.craciun@mec.gov.md
via | particip.gov.md
Instituții:
Ministerul Economiei
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1826 vizualizări
Data publicării:
30 Noiembrie /2015 09:16
Domeniu:
Noutăți
Etichete:
Proiect | investiţii | promovare
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.