Вопросы и ответы

1. (38.7) Este oare obligatorie emiterea avizului de însoțire a mărfii la livrarea mărfurilor însoțită de transportarea acestora?

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr.65 din 18.04.2019 aviz de însoțire a mărfii este un formular tipizat de document primar cu regim special care se eliberează în următoarele cazuri: a) însoţirea mărfurilor, pe timpul transportării lor, cu eliberarea ulterioară a facturii fiscale ce certifică transmiterea dreptului de proprietate, în baza avizelor emise pe parcursul perioadei fiscale (luna calendaristică) în care au fost emise avizele respective; b) transportarea mărfurilor în afara entităţii (fără transmiterea dreptului de proprietate la prelucrare şi de la prelucrare, la păstrare, la expertiză etc.) cu eliberarea ulterioară a facturii fiscale. Totodată, reieșind din prevederile art.1171 alin.(11) și (13) din Codul fiscal, în cazul în care valoarea impozabilă a livrării impozabile de mărfuri se formează în momentul primirii acestora de către cumpărător ca rezultat al determinării calităţii, masei şi calităţilor de consum ale mărfurilor, la expedierea acestora se eliberează factura fiscală/avizul de însoţire a mărfurilor fără completarea indicatorilor obligatorii care, la momentul expedierii mărfurilor, nu sînt indicaţi. După stabilirea valorii impozabile a livrării respective, în baza avizului de însoţire a mărfurilor, furnizorul prezintă cumpărătorului factura fiscală, în care se reflectă numerele şi seriile avizelor de însoțire a mărfurilor, şi informaţia despre livrările efectuate. La efectuarea multiplă a unor astfel de livrări în decursul unei luni, furnizorul, în baza avizelor de însoțire a mărfurilor, eliberează cel puțin o dată pe lună factura fiscală pe valoarea livrărilor efectuate. La transportarea mărfurilor, furnizorul are dreptul să emită avize de însoțire a mărfurilor. În cazul în care furnizorul emite avize de însoțire a mărfurilor, acesta eliberează factura fiscală în baza avizelor emise, până la sfîrșitul perioadei fiscale în care au fost emise avizele respective. Astfel, prevederile menționate nu stabilesc obligația de a folosi avizul de însoțire a mărfii. Folosirea acestui document este opțională, păstrîndu-se posibilitatea de a documenta livrările în ordinea general stabilită, cu eliberarea facturii fiscale.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

2937 просмотры

Дата публикации:

18 Декабрь /2019 07:56

Тематика:

Налоговое администрирование | Налоговое законодательство | Налоговая накладная

Ключевые слова

aviz de insotire | marfă | formular tipizat | factura fiscală | furnizor

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon