Вопросы и ответы

2. (28.11.6) Se aplică TVA la livrările efectuate în cadrul unui proiect de asistență tehnică sau investițional (grant), derulat pe teritoriul Republicii Moldova care parțial este finanțat din contul împrumutului (grantului), iar parțial din alte mijloace financiare?

Conform art.104 lit.c1) din Codul fiscal, importul și/sau livrarea pe teritoriul țării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistență tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizațiile internaționale și țările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte şi proiectelor de asistență investițională, finanțate din contul împrumuturilor și granturilor acordate Guvernului sau acordate cu garanție de stat, din contul împrumuturilor acordate de organismele financiare internaționale (inclusiv din cota-parte a Guvernului), precum și din contul granturilor acordate instituțiilor finanțate de la buget, sunt scutite de TVA cu drept de deducere. În cazul în care în baza acordurilor/tratatelor corespunzătoare este stabilită expres condiția contribuției beneficiarului cu sursele sale proprii sau credite, etc., în scopul realizării proiectului de asistență tehnică sau investițională inclus în lista proiectelor de asistență tehnică și investițională, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.246 din 8 aprilie 2010, scutirea de TVA cu drept de deducere se va aplica pentru valoarea totală a livrărilor de mărfuri și servicii destinate realizării proiectelor menționate. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare de la data 01.01.2018].

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1437 просмотры

Дата публикации:

27 Февраль /2018 13:21

Тематика:

НДС | Налоговое администрирование | Налоговое законодательство | Налоговые вычеты | Налоговые новости | Место поставки услуг

Ключевые слова

marfuri | servicii | TVA | deducere | livrare | Cod fiscal | asistența externă | pratică fiscală

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon