BGPF

5.7.1.13 Care este termenul de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare pentru bunurile imobile evaluate de către organele cadastrale în scopul impozitării în cazul persoanelor juridice, persoanelor fizice înregistrate în calitate de întreprinzător și persoanelor fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției sau în domeniul sănătății?

 Persoanele juridice, persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător și persoanele fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției sau în domeniul sănătății achită impozitul pe bunurile imobiliare la bugetele locale, conform amplasării obiectelor impunerii, după cum urmează:
- în cazul bunurilor imobiliare existente şi/sau dobândite până la data de 31 august inclusiv a anului fiscal în curs - nu mai târziu de data de 25 septembrie a anului curent;
- în cazul bunurilor imobiliare dobîndite după 31 august a anului fiscal în curs - nu mai târziu de data de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune.
 

Prin derogare de la prevederile menționate, întreprinzătorii individuali, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 5 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A. achită impozitul pe bunurile imobiliare pînă la 25 martie a perioadei fiscale următoare celei de gestiune.
 

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) nr. 214/2024 (publicată în Monitorul Oficial, 2024 nr. 355-357/545) în vigoare din 01.01.2025)]

Ordinul SFS nr. 614 din 23-12-2024

The date of publishing:

10 January /2025 07:56

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon