04
10 2014
1341

Vinăria din Vale – deținătoarea Marelui Premiu în domeniul vitivinicol

Marele Premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol a fost înmînat sîmbătă, 4 octombrie, de Ziua Națională a Vinului de către premierul Iurie Leancă companiei Vinăria din Vale.

Compania a fost desemnată deținătoare a Marelui Premiu prin aplicarea de către o comisie de lucru a criteriilor de selectare a candidaților la Marele Premiu, prevăzute de Regulamentul în acest sens, aprobat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Suntem mîndri, că activitatea companiei noastre a fost menționată cu Marele Premiu. Noi depunem efort și implementăm tehnologiile avansate în sectorul vitivinicol, ca să producem vinuri de calitate atît pentru piața locală, cît și pentru piețele de export, — a spus Vladimir Davidescu, conducătorul companiei.

Vinăria din Vale este o companie privată, fondată în anul 2006, membră a Uniunii Vitivinicole a Regiunii Geografice Delimitate Valul lui Traian. Vinăria din Vale dispune de plantații vitivinicole, cu suprafața de 695 ha și de trei fabrici de vin dotate cu utilaje moderne. În perioada anilor 2006- 013 a efectuat investiții capitale în valoare de 217 mil. lei.

Tot de Ziua Națională a Vinului a fost înmînat, pentru prima dată, premiul ”Petru Ungureanu” pentru Cel mai iscusit enolog din Moldova. E vorba, de fapt, de o medalie lansată cu ocazia a 120 ani de la nașterea omului de știință și vinificator. De acest premiu s-a învrednicit Arcadie Foșnea, compania Chateau Vartely.

La cea de a 13-a ediție a Zilei Naționale a Vinului au participat 45 companii vinicole din Moldova, care s-au reunit sub brandul unic de țară ”Vinul Moldovei. O legendă vie” și în ideea de a produce vin de calitate, de a dezvolta cultura locală a vinului și de a cuceri noi piețe de desfacere.

Vinul moldovenesc este un element emblematic pentru ţara noastră, fiind primul produs, care a deschis porţile spre piaţa Uniunii Europene. Le doresc vinificatorilor să dea dovadă de inspiraţie în crearea vinului de legendă, pentru a duce faima ţării noastre la nivel mondial, — a spus în deschiderea Zilei Naționale a vinului premierul Iurie Leancă.

Ziua Naţională a Vinului devine tot mai mult un eveniment cultural-cognitiv, lumea trebuie să cunoască legendele vinurilor noastre. Am început seria de reforme în acest an, a fost creat Oficiul Național al Viei și Vinului pe principiul parteneriatului public-privat, iar în 2015 cu siguranţă vom culege roadele. Mulţumesc vinificatorilor pentru producerea vinului de calitate, apreciat pe piața locală și pe piețele de export, — a adăugat ministrul agriculturii și industriei alimentare Vasile Bumacov.

Mii de vizitatori din toată ţara, dar şi de peste hotare au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a descoperi legenda vie a vinurilor moldoveneşti. Cei dornici de a savura vin au avut posibilitatea să o facă la standurile vinificatorilor, amenajate în centrul capitalei. Pentru a cunoaşte adevărata cultură a vinului mai mulţi profesionişti le-au dezvăluit secretele artei consumului la Şcoala Vinului. Cei prezenţi la sărbătoare s-au delectat cu bucate pregătite cu mult drag la atelierele gastronomice. Amatorii de artă s-au adunat în zona de creaţie, unde cîţiva pictori consacraţi au pictat 4 sticle gigantice de vin, prezentînd 4 viziuni artistice distincte asupra tradiţiilor moldoveneşti de vinificaţie.

Muzica populară a constituit un fundal bun pentru concursurile, degustările de vin și jocurile interactive, organizate la standurile companiilor cu vizitatorii. De asemenea, companiile au avut posibilitate să comercializeze vinurile preferate de consumatori, inclusiv din recolta acestui an, dar în sticle cu etichetă. Degustările de vinuri și bucate, activitățile interactive vor continua și pe parcusul zilei de duminică.

Ziua Naţională a Vinului este organizată de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din Moldova, partenerul strategic al evenimentului, proiectul USAID CEED II şi partenerul general al Zilei Naţionale a Vinului, BC Moldova Agroindbank SA.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.