BGPF

10.1.50 Care este nivelul de calificare necesar desfășurării activității de îngrijire a copiilor în baza patentei de întreprinzător și care sunt actele confirmative în acest sens?

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (32) și (33) din Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător, la cererea de eliberare a patentei pentru desfășurarea activităților prevăzute la pozițiile 2.52 „Servicii alternative de îngrijire a copilului – servicii de îngrijire individualizată a copilului” și 2.53 „Servicii alternative de îngrijire a copilului – servicii de îngrijire a copilului de tip familial” din anexa la legea cu referință, solicitantul acesteia urmează să anexeze, inclusiv, și copia de pe diplomă sau de pe alt act privind studiile ce confirmă nivelul de calificare necesar desfăşurării genurilor de activitate respective.

Astfel, actele de studii care atestă deținerea competențelor generale și profesionale pentru calificarea “Îngrijitor/îngrijitoare de copii (bonă)” sunt următoarele:

- certificat de competență profesională (cu specificarea competenței/competențelor profesionale dobândite), eliberat la absolvirea unui program de formare profesională a adulților;

- certificat de calificare, eliberat la absolvirea programului de formare inițială „Îngrijitor de copii”, în cadrul unei instituţii de învățământ profesional tehnic;
- certificat de perfecționare/recalificare profesională, eliberat la absolvirea unui program de formare continuă;
- diplomă de studii profesionale, eliberată la absolvirea programului „Educație timpurie”, calificarea „Educator”;
- diplomă de studii superioare de licență/master, eliberată la absolvirea unui program de studii din domeniul de formare profesională „Pedagogie preșcolară”.

Prin urmare, persoana fizică, la solicitarea patentei de întreprinzător în vederea desfășurării activității de îngrijire a copiilor, urmează să prezinte copia cel puțin a unuia dintre actele de studii enumerate mai sus.

Ordinul SFS nr. 307 din 15-08-2023

The date of publishing:

16 August /2023 11:24

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon