BGPF

31.6.10 Care este procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală?

Potrivit prevederilor art.239 din Codul fiscal scopul procedurii de examinare a cazului de încălcare fiscală constă în: clarificarea promptă, multilaterală, exhaustivă și obiectivă a circumstanțelor în care s-a produs, soluționarea lui în strictă conformitate cu legislația, asigurarea îndeplinirii deciziei, precum și stabilirea cauzelor și condițiilor care au contribuit la comiterea încălcării fiscale, prevenirea încălcărilor, educarea în spiritul respectării legilor și consolidarea legalității.
Cazul de încălcare fiscală este examinat la oficiul subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat unde contribuabilul se află la evidență sau asistență ori în alt loc, stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.
În plus, contribuabilul poate opta asupra unei modalități alternative de examinare a cazului de încălcare a legislației în regim online prin intermediul sistemelor de comunicare online („Skype”, „Skype for business”, „Zoom” etc.), fapt despre care urmează să informeze Serviciul Fiscal de Stat la adresa electronică indicată în citație.
Cazul de încălcare fiscală se examinează în termen de 15 zile din data:
a) prezentării dezacordului – dacă a fost prezentat la timp;
b) expirării termenului de prezentare a dezacordului – dacă nu a fost prezentat sau dacă a fost prezentat cu întârziere.
Totodată, în cazul prezentării unor argumente întemeiate, termenul menționat supra poate fi prelungit cu 30 de zile prin decizia organului abilitat să examineze cazurile de încălcare fiscală, inclusiv în baza demersului argumentat, prezentat de persoana trasă la răspundere pentru încălcare fiscală, conform art.243 alin.(2) din Codul fiscal. În aceste cazuri, persoanei trase la răspundere pentru încălcare fiscală i se comunică din timp, conform art.243 alin.(1) din Codul fiscal, data examinării cazului.
De menționat, că la solicitarea scrisă a contribuabilului cu mențiunea că este de acord cu rezultatele controlului, examinarea cazului de încălcare fiscală poate fi efectuată fără respectarea termenului de prezentare a dezacordului prevăzut la art.216 alin.(8) din Codul fiscal.
Cazul de încălcare fiscală se examinează în prezența persoanei trase la răspundere pentru săvârșirea încălcării și/sau reprezentantului acesteia în baza procurii.
În caz de neprezentare la data, ora și locul indicat în citație, cazul de încălcare fiscală poate fi examinat în lipsa persoanei trase la răspundere pentru săvârșirea încălcării.
După examinarea cazului de încălcare fiscală, Serviciul Fiscal de Stat, emite una din următoarele decizii privind:
a) aplicarea de sancțiune fiscală și/sau încasarea de impozit, taxă, calculate suplimentar, de majorare de întârziere;
b) clasarea cazului;
c) suspendarea cazului și efectuarea unui control repetat.

Ordinul SFS nr. 128 din 25-04-2023

The date of publishing:

04 May /2023 08:52

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon