
SFS monitor
Segmentele economiei naționale prioritare pentru monitorizare prin prisma Programului de conformare pentru anul 2025
O administrare fiscală eficientă înseamnă un nivel înalt de conformare voluntară a contribuabililor la declararea și achitarea tuturor obligațiilor față de Bugetul public național. Serviciul Fiscal de Stat continuă să promoveze spiritul de conformare a contribuabililor la prevederile legislației fiscale, utilizând în acest scop o gamă largă de instrumente orientate spre o deservire corectă și echitabilă a contribuabililor.
Aplicarea Programului de conformare a contribuabililor reprezintă o soluție eficientă pentru sporirea gradului de conformare voluntară, precum și pentru identificarea, prevenirea și sancționarea eventualelor încălcări fiscale.
Obiectivul acestui Program este de a obține un nivel înalt de respectare voluntară a legislației fiscale, prin aplicarea tratamentelor stabilite de program, informarea societății și contribuabilului referitor la prevederile legislației în vigoare, modul de exercitare a obligațiilor stabilite prin lege și consecințele admiterii încălcărilor de ordin fiscal.
Programul de conformare a contribuabililor pentru anul 2025 continuă eforturile autorității fiscale de a îmbunătăți conformarea fiscală și de a sprijini contribuabilii în îndeplinirea obligațiilor fiscale. Tradițional, Serviciul Fiscal de Stat anual stabilește prioritățile Programului de conformare a contribuabililor.
Pentru anul curent au fost stabilite următoarele segmente ale economiei naționale prioritare pentru monitorizare prin prisma Programului dat:
- Comerțul cu ridicata și amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor;
- Industria prelucrătoare;
- Industria alimentară;
- Activități de servicii suport;
- Construcția/Tranzacțiile imobiliare.
În luna iulie, a fost selectat un eșantion de contribuabili care activează în aceste domenii, în activitatea cărora au fost identificate riscuri de neconformare fiscală. Astfel, contribuabilii selectați urmează a fi monitorizați de către autoritatea fiscală pe o perioadă de 12 luni.
În perioada ce urmează față de contribuabilii selectați vor fi aplicate acțiuni de conformare manifestate prin:
- Contactarea contribuabilului, expedierea/ înmânarea scrisorilor de conformare, somațiilor, notificărilor/ chestionarul agentului economic
- Organizarea și desfășurarea ședințelor de conformare
- Efectuarea vizitelor fiscale;
- Monitorizarea subdiviziunilor declarate.
Toate tratamentele aplicate în cadrul monitorizării prin prisma Programului poartă un caracter informativ și consultativ, fără a avea scop punitiv. Acestea sunt orientate spre prevenirea eventualelor abateri, oferind contribuabililor un termen rezonabil pentru înlăturarea sau argumentarea lipsei riscurilor identificate.
Pentru a evita aplicarea tratamentelor de conformare forțată față de contribuabilii care nu sunt dispuși în continuare să se conformeze și o fac conștient, asumându-și riscul în mod deliberat, Serviciul Fiscal de Stat recomandă tuturor contribuabililor să respecte prevederile legislației fiscale în vigoare și să se conformeze voluntar prin declararea veniturilor și achitarea impozitelor aferente.
Avem convingerea că, printr-o relație transparentă, bazată pe încredere, respect reciproc și printr-un dialog continuu cu contribuabilii de bună-credință, vom reuși să îndeplinim obiectivele strategice și să îmbunătățim în egală măsură satisfacția contribuabililor în interacțiunea cu autoritatea fiscală.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
173 views
The date of publishing:
01 September /2025 07:50
Catalogul tematic
Legislație fiscală | Contribuabil
Tags:
declararea veniturilor | Conformarea voluntară | obligaţie fiscală
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.