SFS monitor
25 iunie 2024 – termenul limită de achitare a impozitului pe venit în rate pentru trimestrul II
Serviciul Fiscal de Stat informează că, termenul limită de achitare a impozitului pe venit în rate pentru trimestrul II al anului curent este data de 25 iunie 2024.
Astfel, agenții economici sunt obligați să achită către data menționată o sumă egală cu 1/4 din:
- suma calculată drept impozit ce urmează a fi plătit pentru anul respectiv, sau
- impozitul ce urma să fie plătit pentru anul precedent.
Prevederile menționate nu se aplică agenților economici din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii și rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației.
Agenţii economici care aplică o perioadă fiscală diferită de anul calendaristic, sunt obligați să achite, până la data de 25 a fiecăror trei luni ale perioadei fiscale curente, sume egale cu 1/4 din:
- suma calculată drept impozit ce urmează a fi plătit pentru perioada fiscală respectivă, sau
- impozitul ce urma să fie plătit pentru perioada fiscală precedentă.
Precizăm că, prevederile privind achitarea impozitului în rate nu se aplică agenților economici întreprinderi micro, mici sau mijlocii, pentru perioadele fiscale 2023–2025. Contribuabilii respectivi pot achita impozitul pe venit calculat, până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost plătite dividende, inclusiv sub formă de acțiuni sau cote părți, din profitul obținut în perioadele fiscale 2023–2025 inclusiv.
Informații suplimentare la subiectul în cauză pot fi obținute prin apelarea Centrului unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat – 0 8000 1525 (apel gratuit).
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
646 views
The date of publishing:
20 June /2024 17:20
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | Noutăți
Tags:
Noutati fiscale | impozit pe venit
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.