News

Actul de achiziție a serviciilor de locațiune de la furnizori cetățeni va fi exclus din lista documentelor primare cu regim special din 16 iunie

Prevederile Legii nr. 106 din 26 aprilie 2024 pentru modificarea art. 12 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017), în temeiul cărora actului de achiziţie a serviciilor de locaţiune de la furnizori persoane fizice şi a cheltuielilor aferente va fi exclus din lista documentelor primare cu regim special, au fost publicate joi, 16 mai anul curent în Monitorul Oficial, și vor intra în vigoare din data de 16 iunie 2024.

 

Astfel, odată cu intrarea în vigoare modificărilor operate, lit. (d) alin. (1) al art. 12 din Legea nr. 287/2017 va fi abrogată.

 

De menționat, că actualmente, entităţile sunt obligate, la achiziţionarea activelor şi la contractarea serviciilor de locaţiune de la persoanele fizice (cetăţeni), să perfecteze actul de achiziţie a serviciilor de locaţiune şi a cheltuielilor aferente pe formulare tipizate de documente primare cu regim special, ceea ce, în opinia autorilor proiectului, duce la suportarea atât a cheltuielilor financiare şi de timp cât şi de personal.

 

Totodată, pentru obţinerea formularului tipizat de document primar cu regim special, entităţile urmează să procure formulare tipizate de document primar cu regim special sau să solicite seria şi diapazonul de numere de la Serviciul Fiscal de Stat pentru imprimarea acestora.

 

Scopul urmărit prin modificarea Legii nr. 287/2017 este excluderea suportării, de către contribuabili, a cheltuielilor suplimentare, la contractarea de la persoanele fizice (cetăţeni) a serviciilor de locaţiune şi achiziţionarea activelor, oferindu-le entităţilor dreptul de a imprima de sine stătător documente primare cu elementele obligatorii pentru documentele primare, specificate1 în art.11 al legii menționate, fără a fi necesar de a procura formulare sau de a solicita seria şi diapazonul de numere pentru imprimarea documentelor vizate.

 

Se așteaptă că aplicarea noilor reglementări va ușura şi simplifica procesul de administrare a afacerilor, precum şi va facilita interacțiunea mediului de afaceri cu autoritățile statului.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2299 views

The date of publishing:

16 May /2024 12:09

Catalogul tematic

Impozitul pe bunurile imobiliare | Noutăți

Tags:

document | furnizor | conract de locatiune

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon