
News
Angajatorii din domeniul agriculturii vor putea deduce cheltuielile pentru hrana organizată a salariaților
Angajatorul din agricultură care practică în decursul perioadei de gestiune nu mai puțin de 70% din activitățile stipulate în grupele 01.1-01.6 din Clasificatorul activităților din economia Moldovei și ai cărui salariați au salariul mediu lunar brut egal sau mai mare de 9 mii lei va fi în drept să deducă cheltuielile pentru hrana organizată a salariaților. În acest sens, salariul mediu lunar brut se va calcula pornind de la fondul lunar de salarizare al angajatorului raportat la numărul mediu scriptic de salariați în luna respectivă.
În cadrul ședinței din 26 august curent, Guvernul va aproba proiectul modificărilor la Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 693/2018, elaborarea căruia a fost dictată de necesitatea aducerii în concordanță a cadrului normativ secundar cu prevederile Legii nr.187/2025, precum și de adaptarea acestuia la realitățile economice și fiscale actuale.
De menționat, că noua prevedere stipulată supra (pct. 391 din Regulament) se va aplica prin derogare de la pct. 39 al actului normativ care stabilește că angajatorul ai cărui salariați au salariul mediu lunar brut egal sau mai mare de ¾ din cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru fiecare an este în drept să deducă cheltuielile pentru hrana organizată a salariaților. În sensul prezentului punct, salariul mediu lunar brut se calculează pornind de la fondul lunar de salarizare al angajatorului raportat la numărul mediu scriptic de salariați în luna respectivă.
În opinia autorilor completărilor aprobate, această condiționare nu ia în calcul specificul domeniului de salarizare în sectoarele agroalimentare, în special cultivarea plantelor, creșterea animalelor, activități în ferme mixte, unde salariații beneficiază de salarii medii structural mai mici decât media pe economie.
Astfel, examinând salariul mediul lunar brut total pe economie pentru anii 2023-2025, acesta a constituit 12 209,2 lei în 2023, 13 700 lei - 2024 și 16 100 lei – 2025. Însă, activitatea economică din domeniul agriculturii înregistrează un salariu sub valorile salariilor medii lunare respective, în detrimentul faptului că anume în acest domeniu apare, în mod prioritar, necesitatea de a acorda de către angajator anumite facilități salariaților săi.
Fără adaptarea acestei prevederi la realitățile economice și fiscale actuale, vor fi afectate în mod prioritar persoanele angajate în sectoarele agricole, care nu vor putea beneficia de hrană organizată (tichete de masă) reieșind din faptul că angajatorul nu este în drept să deducă cheltuielile respective din motiv că salariul mediu lunar brut al salariaților săi este egal sau mai mic de ¾ din salariul mediul lunar brut total pe economie.
În așa fel, odată cu intrarea în vigoare a completării aprobate (la expirarea termenului de o lună de la publicare în MO), angajatorii din domeniul agriculturii vor putea să deducă cheltuielile pentru hrana organizată a salariaților, dat fiind faptul că plafonul fix în valoare de 9 mii lei pentru salariul mediu lunar brut este cu 3075 lei mai puțin decât ¾ din cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2025.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
313 views
The date of publishing:
26 August /2025 07:59
Catalogul tematic
Noutăți fiscale | Administrare fiscală
Tags:
sectorul agrar | deducerea cheltuielilor | hrana organizata
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.