News

Consultarea publică a elaborării și aprobării documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism va fi obligatorie

Luni, 2 iunie curent, fiind publicat în Monitorul oficial, a intrat în vigoare Regulamentul privind informarea și consultarea publică în procesul elaborării și aprobării documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism, aprobat prin HG nr. 310 din 28 mai 2025, care stabilește cadrul procedural pentru organizarea și desfășurarea informării și consultării publice în procesul de elaborare, modificare și aprobare a documentației menționate, promovând o planificare urbană participativă.

 

Conform Regulamentului, consultarea publică este instrumentul care asigură participarea echilibrată a tuturor segmentelor societății la dezvoltarea urbană sustenabilă și echitabilă, prin informare oportună și accesibilă, implicare activă și utilizare eficientă a contribuțiilor părților interesate, permițând colectarea opiniilor și datelor relevante despre zona analizată, în vederea creării și menținerii unui mediu de viață favorabil pentru cei vizați de documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism respective.

 

Consultarea publică va fi obligatorie ca parte integrantă a procedurii de inițiere, elaborare, avizare și aprobare a tuturor documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.

 

În cadrul procesului de elaborare și aprobare a documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism consultările publice se vor realiza prin patru modalități:

 

  • consultări publice desfășurate în scopul determinării opiniei populației și a mediului de afaceri față de inițierea elaborării documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism;
  • consultări publice cu privire la propunerile formulate și la eventualele soluții de proiect promovate;
  • consultări publice prin utilizarea studiilor sociologice în procesul elaborării și aprobării documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism;
  • consultări publice desfășurate în procesul evaluării strategice de mediu a documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism, conform1 art. 10 din Legea nr. 11/2017 privind evaluarea strategică de mediu.

 

Responsabilitatea pentru organizarea consultărilor revine autorităților administrației publice abilitate cu aprobarea documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism. Regulamentul stabilește că finanțarea consultărilor se va efectua conform prevederilor Codului urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023.

 

Procesul consultativ se va realiza prin organizarea de ședințe publice desfășurate atât în format fizic, cât și online, asigurându-se înregistrarea și arhivarea integrală a acestora. Notificarea populației se va efectua cu cel puțin 15 de zile înainte, prin mijloace de comunicare multiple, pentru a asigura o participare largă și reprezentativă. Pe lângă ședințele publice, urmează a fi utilizate și alte metode de colectare a opiniilor – chestionarea, interviuri, focus grupuri, sondaje și ateliere de lucru – astfel încât să se obțină date fiabile, cu verificarea sursei informațiilor.

----------------------------

Legea nr. 11/2017 privind evaluarea strategică de mediu

 

Articolul 10. Informarea şi participarea publicului la evaluarea strategică de mediu

 

(1) Îndrumările elaborate de către autoritatea competentă pentru inițiator în vederea informării publicului interesat conțin cel puțin următoarele aspecte:

a) date privind publicul afectat sau care ar putea fi afectat ori care poate fi interesat de posibilele efecte asupra mediului, inclusiv asupra sănătății populației,  generate de implementarea documentului de politici și planificare, precum și   privind organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului;

b) modalitățile de informare a publicului, cum ar fi: anunțuri publice în ziare locale și naționale, informații plasate pe paginile web oficiale;

c) modalitățile de consultare a publicului: informarea în scris, dezbateri publice etc.;

d) modalitățile de participare a publicului interesat în cazul consultărilor publice în context transfrontalier.

(2) Cheltuielile pentru informarea şi participarea publicului la procesul de evaluare strategică de mediu le suportă iniţiatorul.

(3) Răspunderea pentru informarea şi asigurarea participării publicului revine iniţiatorului şi autorităţii competente.

(4) La etapele evaluării prealabile și determinării domeniului de aplicare a raportului privind evaluarea strategică de mediu, inițiatorul, sub îndrumarea autorității competente, informează publicul interesat cu privire la:

a) informația privind documentul de politici și planificare propus în conformitate cu art.5 alin. (1);

b) informația privind necesitatea consultărilor transfrontaliere cu privire la documentul de politici și planificare;

c) autoritatea responsabilă de adoptarea documentului de politici și planificare;

d) autoritatea competentă căreia i se pot transmite comentarii și propuneri;

e) decizia privind evaluarea prealabilă;

f) decizia cu privire la determinarea domeniului de aplicare a raportului privind evaluarea strategică de mediu.

(5) Iniţiatorul și autoritatea competentă plasează pe paginile lor web oficiale proiectul documentului de politici sau planificare, raportul privind evaluarea strategică de mediu şi informaţia privind termenele de prezentare a comentariilor şi propunerilor pe marginea proiectului documentului de politici sau planificare și a raportului privind evaluarea strategică de mediu, inclusive, după caz, ora şi locul desfăşurării dezbaterilor publice.

(6) Termenul de prezentare a comentariilor şi propunerilor din partea publicului este de cel puţin 30 de zile lucrătoare de la data publicării informaţiei specificate la alin. (5).

(7) Accesul la proiectul documentului de politici și planificare și la raportul privind evaluarea strategică de mediu nu exclude posibilitatea utilizării altor forme de consultări asupra proiectului documentului de politici sau planificare şi asupra raportului privind evaluarea strategică de mediu, conform Legii nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional, spre exemplu a dezbaterilor publice la nivel național sau local, în funcţie de domeniul de aplicare al documentului de politici sau planificare respectiv.

(8) În urma consultărilor publice, autoritatea competentă întocmește o sinteză privind consultarea publicului, rezumând comentariile și propunerile recepționate în temeiul prezentului articol și indicând modul în care acestea au fost luate în considerare în documentul de politici și planificare și în raportul privind evaluarea strategică de mediu, precum și motivele alegerii acestora în lumina alternativelor rezonabile propuse spre examinare. Sinteza privind consultarea publicului și proiectul final al documentului de politici și planificare sunt supuse aprobării în conformitate cu art. 14. Sinteza privind consultarea publicului este considerată informație publică.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

310 views

The date of publishing:

03 June /2025 07:55

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

documentatie tehnica | amenajare teritoriu | consultari publice

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon