News
Crowdfunding-ul va fi scutit de TVA fără drept de deducere
Proiectul de lege privind serviciile de finanțare participativă a fost aprobat de Parlament în prima lectură. Astfel, întreprinderile nou create, precum și ÎMM-urile, dar și autoritățile administrației publice locale vor avea o alternativă de finanțare prin intermediul platformelor de finanțare participativă (crowdfunding).
Conform proiectului, platforma de finanțare participativă este un sistem informațional cu acces public gestionat de un furnizor – persoană juridică, constituită sub formă de societate cu răspundere limitată sau societate pe acțiuni, înregistrată în Republica Moldova și autorizată conform legii să presteze servicii de finanțare.
Documentul prevede și unele exigențe prudențiale față de furnizori, care urmează să dispună în mod permanent de garanții în mărime de cel puțin 500 mii lei, pentru a asigura acoperirea eventualelor riscuri de răspundere civilă profesionistă aferente serviciilor pe care le prestează.
Valoarea mijloacelor bănești ce vor putea fi acumulate pentru un singur proiect de finanțare nu va depăși echivalentul în lei a 500 mii de euro, calculată la cursul oficial al valutei naționale stabilit la data plasării ofertei. Proiectul de finanțare participativă va avea un termen exact de acumulare a investițiilor stabilit de către dezvoltator, care nu va putea depăși termenul de 12 luni, însă dacă investițiile necesare nu vor fi acumulate în termenul stabilit, acest termen va putea fi extins.
Operațiunile de plată în scopul acumulării și transferului mijloacelor bănești în cadrul tranzacțiilor de finanțare participativă se vor realiza exclusiv prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar ale prestatorilor se servicii de plată.
Totodată, furnizorul va ține contabilitatea, va întocmi și va prezenta situațiile financiare și rapoartele trimestriale în conformitate cu actele din domeniul contabilității și raportării financiare și va fi obligat să efectueze auditul situațiilor financiare anuale.
Serviciile de finanțare participativă vor fi scutite de TVA fără drept de deducere, în acest sens va fi completat art. 103 din Codul fiscal. Furnizorii de servicii de finanțare participativă vor reține un impozit în mărime de 7% din dobânzile achitate în folosul persoanelor fizice nerezidente, proiectul conținând și completări la art. 901 din CF.
Finanțarea participativă va fi realizată prin intermediul a două instrumente:
- pe bază de împrumuturi, care reprezintă achiziționarea sau subscrierea de către investitori, prin intermediul unui vehicul investițional (SRL înființată cu scopul acumulării, efectuării și gestionării investițiilor într-un proiect de finanțare participativă) a părților sociale sau acțiunilor dezvoltatorului, în cadrul unui proiect de finanțare participativă;
- pe bază de investiții, care se realizează prin acordarea de către unul sau mai mulți investitori a împrumuturilor pentru un proiect de finanțare participativă în schimbul unei dobânzi, prin intermediul unei platforme de finanțare participativă.
Este important de menționat că activitatea furnizorilor de servicii de finanțare participativă nu constituie activitate de creditare.
Conform notei proiectului, esența acestei modalități de finanțare se rezumă la un proces de intermediere financiară, în cadrul căreia cu ajutorul platformelor electronice dezvoltatorii de proiecte antreprenoriale, care au nevoie de finanțare, pot accesa serviciile de finanțare participativă, acumulând mijloace financiare din partea investitorilor.
Finanțarea participativă reprezintă o modalitate de democratizare și extindere a accesului la capital, facilitând astfel comunitatea în selectarea sectoarelor antreprenoriale ale economiei care necesită fonduri de capital și care au acces limitat la sursele de finanțare tradițională.
Proiectul urmează a fi examinat în lectura a doua.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1115 views
The date of publishing:
02 March /2023 14:54
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
proiect de lege | finantare participativa
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.